Am petrecut un weekend în VRChat să văd cum e în metaverse

Poate nu știai, dar există un colț de internet care e deja un metaverse. Se numește VRChat și îl poți găsi pe Steam. E gratis și nici măcar nu-ți trebuie cască VR ca să-l joci. Așa că am decis să-mi petrec un weekend întreg acolo să văd ce fac oamenii într-o lume virtuală. Nu m-am dus singur, am luat o gașcă de prieteni după mine să mă asigur că scap cu viață.

Astronautul sunt eu (hello)

Deci, cum arată o bucată de metaverse în 2022? E plină de memeuri (nimic nou), de oameni care caută să poarte o conversație cu străini, de oameni care caută să-și facă o relație romantică cu o altă persoană care are un avatar draguț scos din animeuri, iar apoi mai sunt și cei care fac din avatare epitomul glumelor rasiste, ofensive și sexiste. La o primă vedere VRChat pare a fi ca oricare alt colțișor de pe internet, însă faptul că totul se întâmplă într-o lume virtuală schimbă lucrurile. Las mai jos o imagine cu un prieten care încerca să le explice celorlați oameni de pe server cine e tipul din imagine. Screenshot-ul e făcut cu puțin timp înainte ca cineva să întrebe dacă e cumva aceași persoană care a făcut memeul cu ”hello im under the water”. Da, s-a râs mult și nu, nu cred că a priceput nimeni cine e Adrian ”The Wonder Child”.

Sala era plină chiar dacă aici nu se vede

Glumele lovesc altfel atunci când auzi un server întreg de oameni care râde la ele sau, din contră, când nu reacțioanează nimeni. Liniștea este foarte apăsătoare în VR, la fel ca zgomotul vorbelor care par că nu se mai opresc uneori.

Relațiile cu ceilalți tind să devină mai mult decât un simplu like, upvote sau retweet. Poți să-ți găsești prieteni foarte ușor pe VRChat, poți să-ți faci un grup în care să stai și prin care interacționezi cu ceilalți. Ușurința asta împinge unii oameni să caute să-și facă o relație romantică în lumea virtuală. Faptul că poți interacționa non-verbal (dacă ai cască VR, ceea ce mulți au) ajută mult acest tip de relație și, dacă vreodată te decizi să vizitezi lumea din VRChat, să nu te surprindă că dai la tot pasul de persoane cu avatare pe care comunitatea le numește ”e-boy” și ”e-girl” care se sărută sau se îmbrațișează. Dap, e ciudat, dar te obișnuiești la un moment dat.

Ca să înțelegi cât de apropiați sunt oamenii de pe VRChat, îți spun despre o conversație peste care am dat din pură întâmplare. Mă pregăteam să ies din joc, dar am auzit pe cineva care plângea. Inițial, am crezut că se întâmplă ceva amuzant și persoana respectivă rădea cu lacrimi, dar nu. Plângea pentru că tocmai primise confirmarea că prietenul ei de pe VRChat s-a sinucis cu vreo două zile înainte. Erau mai multe persoane în jurul ei care o îmbrațișau și încercau să-i ofere sprijin emoțional.

Ce spun oamenii din VRChat?

Ca să-ți faci o idee despre ce oameni vizitează acest loc sau ce fac ei acolo, am vorbit cu câțiva dintre utilizatorii care au vrut să-mi răspunde la căteva întrebări.

Am vorbit cu Dystin care construiește spații virtuale pentru oamenii care vor să aibă un loc doar al lor în aceste lumi VR. Dystin este din Filipine și mi-a spus că întreaga discuție despre metaverse este foarte benefică pentru el fiindcă ”acum sunt mult mai mulți clienți pentru că oamenii își doresc un spațiu personal, iar prețurile au crescut datorită cererii”.  S-a apucat de worlduilding de un an de zile și spune că acest lucru îi oferă libertatea artistică la care spera.

L-am întrebat dacă banii pe care îi câștigă din construirea de spații virtuale îl ajută în viața de zi cu zi, iar răspunsul a fost categoric. E clar că pe lângă distracție, socializare sau detașare de realitate, metaverse-ul reprezintă și o sursă de venit pentru utilizatorii care știu să se plieze pe cererile oamenilor.

Economia internetului este atât de diferită de cea din lumea reală”, mi-a spus Dystin entuziasmat. Nu te gândi că doar artiștii digitali au de câștigat de pe urma spațiilor virtuale. Dystin mi-a povestit cum arhitecții pot juca un rol important în dezvoltarea acestor construcții, astfel încât calitatea produsului finit să fie comparabilă cu cea din lumea reală.

Așa arată un spațiu privat creat de Dystin pentru VRChat

Alți utilizatori, ca Sushi, sunt nou-veniți în lumea VRChat, iar prima impresie e că totul ”poate fi ciudat”. În contextul în care într-o lume virtuală aspectul e important, Sushi mi-a spus că înainte de a intra în VRChat mulți oameni i-au spus să aleagă cu atenție avatarul.

O groază de lume mi-a spus să aleg un avatar grozav, dar nu vreau să aleg un avatar meme sau ceva prea ciudat. Cel puțin nu deocamdată”.

Despre acest aspect al presiunii sociale dinăuntrul VRChat am vorbit cu un alt utilizator, student la psihologie. Zatramix este din Norvegia și este un utilizator mai vechi, jucând VRChat din 2017.

Când a fost lansat, VRChat nu avea o cultură a sa. Oamenii nu știau cum să acționeze, ce să facă și cum să reacționeze. Dar, în timp, au început să își creeze propriile subculturi, iar acum acestea se manifestă în interiorul platformei”, mi-a zis Zatra după ce l-am întrebat despre interacțiunea din VR.

Diferența dintre VRChat-ul din 2017 și cel de acum este destul de mare, într-adevăr. Acum, aproape orice interes la care te poți gândi are, probabil, un server dedicat în VRChat. Fie că vorbim de gaming, gătit, desenat, animeuri, muzică, divertisment sau, cum e cazul lui Dystin, worldbuilding, VRChat este un centru care răspunde nevoilor comunității.

Una peste alta, bucata de metaverse pe care o propune VRChat arată ca o lume creată și dezvoltată de comunitatea care o populează. E asta bine sau rău? Adevărul e undeva la mijloc; e bine pentru că nu există o corporație în spate care să dicteze ce, cum și cât, însă lăsat mult prea libertin, spațiul se poate tranforma rapid în ceva foarte urât.

1 Comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *