Whistleblowing, o practică prin care se reduce corupția

Întotdeauna când apare o informație despre o companie (privată sau de stat), cum că ar avea derapaje, una dintre întrebările firești este ”de unde vine informația”?

Whistleblowing, o practică veche… cam din vremea lui B. Franklin

Puțin știu că informațiile despre abuzurile făcute de cei mai mari agenți economici vin chiar din interior – din rândurile angajaților, care distribuie informațiile pe platforme special construite. Termenul este mai vechi decât s-ar crede: acesta a fost folosit pentru prima oară undeva în secolul al XIX-lea, însă a prins proporții începând cu 1960. Majoritatea statelor au adoptat legi clare cu privire la protejarea ”avertizorilor de integritate”, însă există și critici vehemenți ai acestora, în mod special în rândul instituțiilor statului.

Prima acțiune de acest gen din Statele Unite ale Americii a avut loc când Benjamin Franklin a făcut publice niște scrisori dintre Thomas Hutchinson și Andrew Oliver. Cel mai amplu scandal al secolului trecut a fost cel din jurul Waste Management, din 1998. Abuzul făcut de conducere a fost scos la iveală de noul CEO al companiei și echipa acestuia. Pe această listă ar putea fi inclus și Daniel Ellsberg, care a făcut publice acte ale Pentagonului. Conținutul acestora a făcut furori în America, întrucât dezvăluiau cum a ajuns SUA să se implice în războiul din Vietnam.

Există chiar și o listă impresionantă de filme despre whistleblowers celebri: ”The Informant!”, ”The Insider”, ”Silkwood”, ”The Whistleblower”, dar și numeroase documentare pe această temă.

România, codașă la denunțarea corupției

În România, fenomenul nu este unul foarte cunoscut. În 2004, când țara noastră se pregătea să intre în rândul Uniunii Europene, s-a adoptat o lege specială privind protejarea whistleblowers – „Legea nr. 571/2004 privind protecția personalului din autoritățile și instituțiile publice ce dezvăluie încălcări ale legii”. De notat este și faptul că a fost prima țară din sistemul legislativ continental care a dat o lege cuprinzătoare privind protecția avertizorilor de integritate.

Partea nefericită a legii este că se referă doar la protejarea angajaților din sistemul public, cei din privat putând să beneficieze în unele cazuri de legislația generală a muncii sau de legislația de protecție a martorilor, atunci când aceștia întâmpină represalii sau obstacole din cauza informațiilor dezvăluite. Toate acestea sunt rezultatul unei campanii intense de lobby a unui ONG, Transparency International Romania

Tehnologia, de partea angajaților

Protejarea surselor este una dintre prioritățile activiștilor și jurnaliștilor care se folosesc de aceste informații. Evoluția tehnologică a permis programatorilor să dezvolte metode noi pentru ascunderea identității celor ce furnizează informațiile. De exemplu, Tor este cea mai folosită rețea de către avertizori, întrucât oferă anonimitate completă și, de-a lungul timpului, a continuat să facă îmbunătățiri la sistemul de securitate. Recent au apărut și programe precum SecureDrop și GlobaLeaks, care funcționează odată cu Tor pentru a simplifica experiența.

Jurnalismul, protejat… uneori

Ghidul realizat de către Gijn.org (Global Investigative Journalism Network) pentru oamenii de presă este să înțeleagă motivele pe care angajatul le-ar putea avea pentru furnizarea acestor informații, dar și verificarea sursei, însă pe primul loc vine protecția avertizatorului. În plus, site-ul propune o listă de organizații internaționale ce se ocupă cu așa ceva, printre care: Whistleblowing International NetworkNational Whistleblowers CenterTransparency International etc.

La fel ca și orice altă investigație, nici genul acesta de dezvăluiri apărute în presă nu sunt o excepție de la posibile amenințări. De exemplu, în Australia, în ianuarie 2018 se vorbea despre schimbarea legii care proteja integritatea jurnaliștilor și a angajaților care demascau abuzuri. Aceștia ar fi putut chiar să ajungă să petreacă și 20 de ani în spatele gratiilor, iar mulți activiști din jurul lumii au denunțat propunerea legislativă, numind-o nedemocratică.

Există cazuri în care însă jurnaliștii sunt apărați de către lege. De exemplu, în 2014, o instanță a hotărât că un om de presă a acționat de bună credință atunci când a dezvăluit politica de cenzură a statului asupra unei televiziuni publice, jurnalistul rămânând la locul său de muncă.

România încă are de învățat de la celelalte state în această privință, însă practica ar putea fi benefică țării noastre, care se află pe locul 59 mondial la nivelul de corupție.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *