Termenul ”vax”, desemnat cuvântul anului 2021 de către Oxford English Dictionary
Oxford Languages, care editează Oxford English Dictionary, a decis că termenul anului 2021 va fi ”vax”, forma informală a „vaccin” sau „vaccinare”.
Decizia vine în contextul în care, „până în septembrie, utilizarea cuvântului «vax» a crescut de 72 de ori prin comparaţie cu perioada similară a anului trecut”, a precizat Oxford Languages, conform G4Media.
„A generat numeroase derivate, pe care le întâlnim acum într-o gamă largă de contexte informaţionale, de la site-uri dedicate vaccinării la expresii precum «carnet de vaccinare», «a fi vaccinat» sau «a fi complet vaccinat». Niciun alt cuvânt nu surprinde mai bine atmosfera anului trecut decât «vax»”, se mai arată în cel mai recent raport lingvistic, intitulat „VAX, A report into the language of vaccines”.
Prima utilizare oficială a cuvântului „vaccin” a fost înregistrată în 1799, în timp ce „vaccinat” şi „vaccinare” au fost înregistrate un an mai târziu. În ceea ce privește etimologia cuvântului, se crede că termenul ar fi derivat din latinescul „vacca” (vacă) și are legătură cu contribuțiile aduse de Edward Jenner în domeniul vaccinării împotriva variolei.
Alte cuvinte folosite anterior de Oxford English Dictionary pentru a arăta semnificația unui an sunt „vape”, „selfie” şi „post-truth” (post-adevăr). Cel mai ciudat termen a fost ales însă în 2015, când cuvântul anului a fost emoticonul care reprezintă „un chip cu lacrimi de bucurie”.

Articole asemănătoare
”Meritocrația”, mesaje anti-SUA și boicotul alegerilor. O rețea de conturi false promovează mesajele unui fost realizator TV
Peste 75% din toți jurnaliștii uciși în 2023 au murit în războiul din Gaza
Associated Press stabilește reguli de utilizare a inteligenței artificiale pentru jurnaliști
Google anunță un nou sistem care va înlocui cookie-urile terțe care urmăresc activitatea pe web
Peste 40 de procurori generali americani îi cer lui Zuckerberg să renunțe la ”Instagramul pentru copii”