Spoturile guvernamentale despre vaccin, difuzate de televiziuni de aproape 20 de mii de ori
Spoturile guvernamentale despre ce conține vaccinul au fost difuzat de către posturile de televiziune de aproape 20 de mii de ori, având o acoperire națională de 92,8%.
Datele colectate de Kantar Media și publicate de Libertatea arată că spoturile realizate de Guvern au avut parte de susținere din partea a 25 de televiziuni generaliste și de nișă, acestea difuzând de 19.703 de ori clipurile din seria „Ce conţine vaccinul?”.
În total, 16.4 milioane de români au văzut cel puţin o dată unul dintre spoturile campaniei, și aproape la fel de mulți (15,93 de milioane) susțin că l-au văzut de două ori. 15,47 de milioane de români au declarat că l-au văzut de cel puțin trei ori, reprezentând 87,6%.
La nivel național, clipurile au atras 11.997 de puncte de audienţă, dintre care doar 4.183 venind din partea ProTV.
Un alt lucru de remarcat este că, în ciuda faptului că difuzarea a fost făcută cu titlu gratuit, spre deosebire de campania de conștientizare a importanței purtării măștii, televiziunea publică a fost depășită la numărul de difuzări de televiziuni private.
Pro TV a difuzat spoturile de 1.268 de ori, în timp ce principalul post al grupului Intact, Antena 1, a avut 1.267 de difuzări. Pe primul loc s-a clasat însă Naţional TV, cu 1.548 de difuzări, însă audiența a fost de doar 494 de puncte de rating. Kanal D, Digi24 și Realitatea Plus au avut fiecare sub 500 de difuzări.
La polul opus se află TVR 1, care a difuzat spoturile doar de 662 de ori și a obținut doar 183 de puncte de rating.
Articole asemănătoare
S-a lansat Codul de bune practici în influencer marketing. Influencerii trebuie să-și marcheze materialele plătite
Dăncilă se delimitează de afirmația ”toți jurnaliștii sunt șpăgari” a unui lider PSD
Recomandările redacției: cum combatem dezinformarea în mijlocul alegerilor?
Google pregătește un nou sistem de operare
Google introduce noi măsuri de combatere a dezinformării