Numirile interimare de la TVR și Radio, contestate de PSD la Curtea Constituțională
Numirile interimare de la Televiziunea Română și Radioul public au fost contestate de Partidul Social Democrat la Curtea Constituțională, argumentând că trebuia deschisă procedura de numire a unor noi PDG după respingerea rapoartelor de activitate.
În sesizările formulate CCR, PSD arată că „singura prevedere legală aplicabilă situaţiei din data de 11 mai 2021 ar fi fost încadrarea în art. 46 alin (7), întrucât au fost respinse de către plenul reunit al Parlamentului rapoartele de activitate şi de execuţie bugetară, fiind necesară, ulterior, declanşarea procedurii de numire a unui nou Consiliu de Administraţie a Societăţii Române de Televiziune, fără a avea posibilitatea conferită de textul legal de a numi un director general interimar de către plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului”, conform Hotnews.
Mai mult decât atât, social-democrații afirmă că coaliția aflată la guvernare avea metodele și timpul necesar să declanșeze procedura de numire a unor directori noi, în timp ce numirile interimare reprezintă o eroare de interpretare și o încălcare a legii.
„Nimic nu a impiedicat majoritatea ca, în cadrul unui Birou permanent reunit să declanşeze această procedură, cu atât mai mult cu cât cvorumul de şedinţă a fost îndeplinit. În schimb, a fost numit un director general interimar prin interpretarea greşită a legii şi încălcarea acesteia, întrucât nici una din cele trei articole enunţate mai sus nu se poate aplica în speţa de faţă. Dacă legiuitorul ar fi dorit să mai introducă şi alte situaţii, care să ducă la numirea unui director general interimar de către plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului, atunci acestea trebuiau prevăzute în mod expres în textul legii”, mai afirmă PSD.
Amintim că pe 11 mai, Parlamentul a votat respingerea rapoartelor de activitate ale SRTv și SRR, dar și numirea Ramonei Săseanu în funcţia de director general interimar al Societăţii Române de Televiziune. În aceeași ședință, Liviu Popescu a fost validat ca director general interimar al Societăţii Române de Radiodifuziune.
Articole asemănătoare
Un scam vechi de trei ani încă mai face victime pe WhatsApp
Un ONG pentru drepturile jurnaliștilor trage un semnal de alarmă: „Dacă presa chineză ar fi liberă, coronavirusul nu ar fi o pandemie”
Uniunea Europeană va investiga parteneriatul OpenAI cu Microsoft
Presa elenă, acuzații la adresa Albaniei. Jurnaliștii afirmă că guvernul vrea să pună presiune pe populația greacă
Sectorul publicitar se pregătește pentru eventualitatea interzicerii TikTok în SUA