1 Mai. Ziua Națională a Fugitului de Muncă
Sărbătorim 1 mai ca Ziua Internațională a Muncii de 128 de ani. Sub regimul comunist, sărbătoarea aducea toți oamenii muncii la defilări grandioase.
Deși fabricile erau închise și oficial muncitorii erau liberi, toată lumea era obligată să se adune în marile orașe pentru a participa la manifestațiile și paradele socialiste. După încheierea acestora, oamenii erau liberi să petreacă la grătare, cu mici, bere și muzică populară.
Dacă programul TV de atunci promova omul muncitor și iubitor de patrie, astăzi mass-media promovează tinerii care abia așteaptă să fugă de muncă pe litoralul nostru sau al altora, să umple cluburile până în zori, să mănânce mai mult decât de obicei, să bea fără măsură și să consume substanțe interzise.
Toată suflarea tânără e concentrată pe distracție, nimeni nu mai are timp să sărbătorească tradiționala Zi a Muncii.
Societatea s-a schimbat, nu mai este bazată pe producție, ci pe consum. Avem tot ce ne putem dori, însă capacitatea de cumpărare scade pe zi ce trece. În comunism oamenii se bucurau că în zilele de sărbătoare aveau galantarele mai pline decât de obicei. Astăzi mergem să ne distrăm și pentru câteva nopți în cele mai extravagante cluburi cheltuim toți banii pe care îi avem, vrem să fim în pas cu trendul media și umplem rețelele de socializare cu fotografii în care trebuie să aratăm că luăm tot ce e mai scump, dar dincolo de ecranul telefonului realitatea e diferită.
Cea mai populară scenă pe care mass-media o surprinde an de an, însă, este cu cei ieșiți la iarbă verde, care sfârâie grătarele cât e ziua de lungă, sumar îmbrăcați și cu manelele devenite imnuri. Aceștia nu se despart de distracție până nu lasă în urmă grămezi de gunoaie, că doar se curăță până la următorul concediu.
Pățania care a făcut înconjurul internetului este a mașinii care a vrut să se bucure de apa mării, de 1 mai, iar șoferul nu a avut nimic împotrivă, doar ca i-a fost greu să o mai scoată. În ultima zi de vacanță, tânărul șofer a vrut să își pozeze bolidul la malul mării, însă această aroganță l-a costat o amendă de 10.000 de lei.
Oare am primit prea multă libertate și nu știm ce să facem cu ea sau vrem să compensăm anii de restricții cu ani de excese? Să fie acesta drumul pe care trebuie să îl parcurgem ca să ajungem o societate cumpătată, fără măsuri impuse și să promovăm mai mult producția decât consumul?
Articole asemănătoare
Comunitatea OSINT ține evidența crimelor de război comise de Rusia
Facebook și Twitter iau măsuri de protecție a utilizatorilor din Ucraina
Ambasadorul Iordaniei în România, vizat de un fake news marca Sputnik
Ce ar trebui să știi despre scandalul derapajelor grave ale prodecanului Facultății de Teologie, la postul radio al Patriarhiei
Sputnik relatează jumătatea rusă de adevăr în cazul declarațiilor marinarilor ucraineni EXCLUSIV