Modificări notabile în piața de media: patronajul ziarului Gândul se schimbă. Recent, Adrian Sârbu a vândut publicația unui alt investitor, Radu Budeanu, informează Profit.ro.
Vizate de înțelegere sunt și alte patru titluri. Budeanu a achiziționat și Descoperă, CSID, Apropo TV și Go4IT. De schimbarea patronajului sunt vizați și angajații, ce vor fi preluați de către fondatorul Ciao! și Cancan.
Oferta înaintată ar fi fost acceptată la sfârșitul săptămânii trecute. Schimbare vine după ce, în 2015, Mediafax Group a intrat în insolvență, mai arată sursa citată anterior.
Totuși, nu este prima oară când Adrian Sârbu vinde un titlu din portofoliul Mediafax. Anul acesta, patronul Cancan a mai cedat și mărcile Prosport și Promotor companiei ce administrează site-urile cancan.ro, ciao.ro și verdict.ro.
Capital.ro menționează că, după finalizarea tranzacției, SB Corporate Limited a lui Budeanu va conduce clasamentul grupurilor online, ajungând la un total estimat de 14.644.000 de unici. Pe de altă parte, aceeași sursă menționează că Adrian Sârbu ar dori să se concentreze pe lansarea televiziunii online pe care o are în plan.
Leave a Comment