YouTube extinde blocarea aplicațiilor de ad-block și către serviciile terțe

Blocarea aplicațiilor de ad-blocking pentru YouTube se extinde acum și către serviciile terțe de eliminare a publicității. Google va bloca sau va încetini videoclipurile urmărite prin intermediul acestor aplicații, numind YouTube Premium ca fiind singura soluție pentru a scăpa de reclame.

Într-o actualizare pe blogul companiei, Google a decis să includă și aplicațiile terțe (în principal de pe mobil) care permit urmărirea clipurilor de pe YouTube fără publicitate pe lista interzisă a serviciilor de ad-blocking. Motivul invocat este faptul că prezența reclamelor ajută creatorii de conținut să câștige bani și permit YouTube să rămână gratuit pentru toți.

Utilizatorii care folosesc aceste aplicații terțe pot întâmpina probleme la buffering sau pot vedea eroarea «Următorul conținut nu este disponibil în această aplicație» atunci când încearcă să vizioneze un videoclip. Dorim să subliniem faptul că termenii noștri nu permit aplicațiilor terțe să blocheze reclamele, deoarece acest lucru împiedică creatorul de conținut să fie recompensat pentru vizionare, iar reclamele de pe YouTube ajută la susținerea creatorilor și permit miliardelor de oameni din întreaga lume să utilizeze serviciul de streaming”, scrie gigantul american în postare.

Bineînțeles, soluția propusă de Google este abonarea la YouTube Premium, ceea ce face parte dintr-un efort concentrat al companiei de a convinge utilizatorii să plătească pentru a scăpa de reclame. Totul a început cu mici experimente de încetinire a vitezei de încărcare a videoclipurilor pentru utilizatorii cu aplicații de ad-blocka clipurilor începute în noimebrie 2023, însă YouTube nu le-a oprit ci le-a continuat și în acest an.

Rămâne de văzut cât de eficientă este această metodă de a enerva utilizatorii ca să treacă la YouTube Premium, însă e clar că Google nu se grăbește să renunțe la războiul declarat tuturor aplicațiilor de ad-block și încearcă să forțeze creșterea numărului de abonați Premium.

Iacob Șerban:
Leave a Comment

Acest website foloseste cookie-uri