X, fosta Twitter, a promovat un titlu generat de AI ca fiind o știre reală
Măi, măi, măi… Twitter X o dă în bară din nou. Dacă nu era deja clar că platforma lui Elon Musk calcă în picioare orice cod de dezinformare creat vreodată – sau bunăstarea utilizatorilor în general, dacă ea mai contează vreun pic în ziua de azi -, iată încă o știre care ar trebui să îi facă pe toți utilizatorii X să se îngrijoreze.
Pe feed-ul principal al aplicației, în secțiunea „News”, a fost promovat următorul titlu: „Iranul lovește Tel Avivul cu rachete grele”, conform Mashable.
O știre înfricoșătoare, nu-i așa? Numai că nu este doar un fake news, ci și generat cu ajutorul inteligenței artificiale. Și, dacă acest lucru nu era de ajuns, nu a fost făcut de orice program de inteligență artificială, ci de chatbotul oficial al X, Grok.
Știrea falsă a fost apoi promovată de algoritm pe Explore, funcția de știri a X, chiar în prima zi a unei versiuni actualizate a produsului.
De ce este o veste atât de proastă?
În primul rând, dacă ar fi adevărat, ar însemna că situația din Orientul Mijlociu ar fi ajuns într-o nouă etapă a conflictului. Relația dintre Iran și Israel este deja la un nivel ridicat, după ce Israelul a efectuat un atac aerian asupra ambasadei Iranului din Siria la începutul acestei săptămâni. Doi generali, precum și alți ofițeri au fost uciși, iar Iranul a vorbit mult despre represalii, care par a fi plauzibile. Cu toate acestea, nu există încă indicii că Iranul plănuiește o astfel de acțiune.
În al doilea rând, versiunea anterioară a funcției de agregare a știrilor populare, implementată înainte de preluarea de către Elon Musk a Twitter, a fost realizată de oameni. Echipa de editori umani a curatoriat știrile și a pus tendințele în context, asigurându-se că clasamentul alcătuit de algoritm este relevant pentru utilizatori.
Cu toate acestea, doi ani mai târziu, în 2022, Elon Musk a preluat Twitter și, ca urmare, contextul scris pe subiectele în trend a dispărut, iar editorii umani au fost concediați.
Știrile false s-au răspândit, grație abonaților plătitori
Potrivit unei investigații Mashable, „subiectul [n.r. – atacului Iranului asupra Israelului] a început să fie în tendințe din cauza unei creșteri bruște a numărului de conturi cu bifa de verificare albastră (utilizatori care plătesc un abonament lunar la X pentru funcții Premium, inclusiv insigna de verificare) care au distribuit prin spam aceleași dezinformări de tip copy-and-paste despre atacul Iranului asupra Israelului. Postările furnizate de X erau pline de aceste conturi verificate care răspândeau aceste știri false alături de un videoclip neverificat care prezenta explozii”.
Ca urmare a interesului brusc manifestat pentru acest subiect, algoritmul X a creat acea paginp de Explore.
Cu alte cuvinte, Grok a folosit postările false ale unor conturi care plătesc pentru serviciile X pentru a crea o narațiune scrisă cu aspect oficial, împreună cu un titlu captivant. Viitorul sună bine, nu-i așa?
Articole asemănătoare
Regina Elisabeta a Marii Britanii, victima unui fake news apărut în Nigeria
Facebook şi Google vor să combată ştirile false printr-un cod de conduită
FBI avertizează: bancomatele din toată lumea ar urma să fie ținta celui mai mare atac al hackerilor
Publicațiile online, în octombrie și noiembrie: Digi își păstrează locul fruntaș, Capital revine printre cele mai citite site-uri
Șeful securității cibernetice din Germania ar putea fi demis din cauza legăturilor cu Rusia