Venezuela acuză Facebook că impune o dictatură media prin blocarea contului președintelui Maduro

Facebook a blocat contul președintelui Venezuelei, Nicolas Maduro, pentru o postare care a încălcat politica de combatere a dezinformării despre COVID-19.  Începând de sâmbăta trecută, timp de 30 de zile, pagina oficialului poate fi vizibilă utilizatorilor, însă posesorul contului nu are acces la funcțiile platformei.

Președintele Maduro a distribuit pe Facebook un tratament „miraculos” împotriva bolii cauzate de virusul SARS-CoV-2. În postările sale eliminate de pe platformă, șeful statului Venezuela a susținut că un tratament homeopat obținut din extract de cimbru, denumit Carvativir este o soluție miraculoasă, pe care medicii, însă, au criticat-o, considerând periculos această modalitate de tratament.

Nu este prima dată când Maduro a încălcat limitele acceptate în social-media în privința subiectelor de sănătate publică și pandemie.  În martie anul trecut, Twitter a eliminat unul dintre tweet-urile președintelui venezulean, în care susținea că o anumită băutura poate „elimina genele infecțioase” ale COVID-19.

De asemenea, din dreptul la replica al statului reiese că și alte postări publicate pe platformele Facebook, Instagram și WhatsApp au fost sancționate. Potrivit comunicatului de presă, în octimbrie 2020, un raport aprobat de autoritățile sanitare din Venezuela privind molecula DR10 – un medicament conceput la nivel național, ale cărui proprietăți curative împotriva COVID-19 au fost aprobate de comunitatea științifică a țării și prezentate într-un mod dezinteresat. Compania Facebook a marcat conținutul ca fiind fals și la eliminat în mod arbitrar.

„Asistăm la un totalitarism digital, exercitat de companii supranaționale care doresc să impună legea lor țărilor lumii”

Decizia istorică, adoptată în luna ianuarie a acestui an, de a bloca contul de Twitter al fostului președinte american, Donald Trump, a deschis drumul unui protocol de cenzură al înalților demnitari în social-media, pentru motive bine justificate.

Însă purtătorii de cuvânt ai statului sud-american au condamnat această decizie a companiei IT.

„Ministerul Puterii Populare pentru Comunicare și Informare respinge categoric actul arbitrar din partea companiei care se ocupă de rețeaua socială Facebook, care presupune încălcarea articolelor 57 și 58 din
Constituția Republicii Bolivariene Venezuela, prin blocarea pentru o perioadă de treizeci de zile, într-o manieră nejustificată, a contului oficial al președintelui constituțional Nicolás Maduro Moros, încălcând astfel dreptul a 1,2 milioane de utilizatori ai contului respectiv, la informații corecte și în timp util”, se arată în comunicat.

sursa foto: Politico.eu/Spencer Platt/Getty Images

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *