Va fi reconstruită scena morții jurnalistei din Cisiordania, dar puțin probabil ca tensiunea să înceteze
Associated Press a anunțat că va recrea și reconstrui momentul morții jurnalistei Shireen Abu Akleh cauzată de un glonț în regiunea Cisiordania, prin utilizarea a fotografiilor, materialelor video și mărturiilor oferite de localnicii care au văzut scena. Știrea vine în urma controversei născută pe tema identității ucigașului sau ucigașilor.
Conform AP, „mai multe filmulețe și poze realizate în dimineața zilei de 11 mai, relevă cum un convoi a armatei israeliene era parcat pe un drum îngust, de unde avea vizibilitatea foarte bună până la Abu Akleh”. Totuși, neînțelegerea de natură politică dintre cele două părți, oficialii israelieni și cei din Palestina, a transformat situația într-una complicată.
Există teama că, chiar și în urma unei concluzii întocmite și susținute de dovezi clare, cele două părți tot nu vor ajunge la un consens. Drept exemplu, în momentul de față, aceștia nu colaborează pentru o investigație comună. Jurnalista lucra pentru Al Jazeera, iar în momentul declanșării conflictului purta o vestă albastră cu însemnul „PRESS”.
CITIȚI ȘI: Uciderea jurnalistei Al Jazeera Shireen Abu Akleh, investigată de organizații independente
Cisiordania este o zonă plină de controverse, Israelul susținând că este teritoriul lui legitim, iar palestinienii considerând status quo ca pe o invazie ilegitimă și ilegală. Tensiunea dintre cele două a devenit una și mai aprinsă odată cu acest incident. Este clar că, ura generată de problemele politice de-a lungul istoriei moderne, nu va lăsa situația să se rezolve prea curând.
AP anunță că, din materialele pe care le are la dispoziție în momentul de față, este destul de probabil ca soldații israelieni să fi îndreptat arma către jurnaliști, fără un motiv justificabil. Povestea alternativă oferită de autoritățile israeliene este aceea că, un militant palestinian a împușcat convoiul parcat, generând astfel un schimb de foc care face complicată stabilirea făptașului.
Oricare va fi concluzia finală a AP, este greu de crezut că apele se vor calma prea curând.
Articole asemănătoare
Jurnalista din Wuhan, arestată pentru relatările despre începutul pandemiei, este în stare gravă
Un partid din România cere pe Facebook interzicerea Facebook. Motivul: „prejudicierea alegerilor europarlamentare”
Apple și Google, supărate pe noul proiect de lege al Congresului american
O publicație americană scrie despre incapacitatea Poliției de a răspunde în cazul fetei dispărute în Caracal
Instagram reintroduce feed-ul cronologic