
Un ziar local din SUA primește ajutor de la comunitate după ce a publicat o ediție cu prima pagină goală
Pentru a atrage atenția asupra dificultăților financiare pe care le are, un ziar local din orașul Kansas, SUA, a publicat o ediție cu prima pagină goală. La doar o săptămână, deja a primit ajutor din partea comunității.
Ideea pentru prima pagină a fost discutată într-o ședință a redacției, împreună cu decizia de a nu posta nicio știre online sau de a răspunde la telefoanele de la birou timp de 24 de ore. Northeast News susține că scopul ediției era de a atrage atenția asupra posibilității de a se închide, în evenutalitatea în care piața de reclame nu-și revine, conform USNews.
Pandemia a atins întreaga piață media, însă ziarele locale au fost cele mai afectate, dat fiind faptul că mare parte din venituri veneau din publicitate. Două spălătorii locale, un magazin alimentar și o școală au renunțat la reclamele lor, ceea ce a făcut ca 2.700 de dolari în venituri lunare să dispară.
Dacă situația nu ar fi fost remediată rapid, ziarul ar mai fi rezistat doar 60 de zile.
Însă avertismentul transmis de Northeast News a avut succes, primind în numai o săptămână donații în valoare de 3000 de dolari. Mai mult decât atât, au apărut și câteva oportunități de publicitate, dar staff-ul publicației ia în calcul și alte variante de finanțare, precum donații din partea cititorilor.
Articole asemănătoare
Klaus Iohannis îndeamnă la calm: ”Răspândirea de știri alarmiste sau chiar de știri false poate genera o epidemie de panică”
Radio Europa Liberă/Radio Libertatea se va auzi din nou în România și Bulgaria
Transmisiunea în șase limbi a unui jurnalist a ajuns virală pe internet
Directorul Institutului de Politici Publice cere înregistrările convorbirilor radio dintre jandarmi, din 10 august
Părți din trupul lui Jamal Khashoggi ar fi fost găsite pe proprietatea consulului general