Un site de știri își face publicitate prin atacarea altor publicații
Citeam zilele trecute un site pe care nu l-aş recomanda nimănui – și despre care am mai vorbit în trecut – , din cauza abordărilor exagerate, a greșelilor majore de informare a publicului și așa mai departe. Ce mi-a atras atenția este secțiunea de donații din josul paginii.
Fiecare ziar își construiește după bunul plac mesajele pentru donații, conturând după caz motivul pentru care cititorii ar trebui să susțină financiar demersurile. De exemplu, mesajul Recorder.ro începe cu ”Împreună construim jurnalismul de care România are nevoie”, în timp ce Casa Jurnalistului ”e un proiect de jurnalism independent care documentează subiecte pe care presa oficială nu poate sau nu vrea să le acopere cum trebuie”. Inclusiv, proiectul ce urmează să fie lansat de pe 21 octombrie, anunță încă de pe prima pagină că este nevoie de donațiile cititorilor pentru a susține ”jurnalismul următorului deceniu: constructiv, relevant, independent, fără reclame, non-profit, făcut alături de tine”. Mai mult, toată campania are în vedere plasarea cititorului în mijlocul eforturilor jurnaliștilor de la Inclusiv.ro, nu numai din perspectivă economică: ”Pentru un conținut constant și de calitate, avem nevoie de la tine de: Bani cu care să ne finanțăm documentarea, experiența și expertiza ta, atunci când scriem despre domeniul tău de specialitate, energia ta civică, dacă vrei să duci o cauză mai departe și să schimbi ceva”.
Revenind la site-ul de care vorbeam la început, situația se schimbă un pic în privința relației dintre cititor și redacție atunci când vine vorba de secțiunea de donații. Este dificil de redus la câteva rânduri manifestul jurnaliștilor de la această publicație, întrucât e o pagină întreagă de text. Ies în evidență, însă, cuvinte precum ”globaliști”, ”fundațiile Soros” și, cireașa de pe tort, ”mass-media corporatistă”, cu care deja ne-am obișnuit pentru o parte a internetului românesc.
Din opt paragrafe, două sunt atacuri directe la adresa altor redacții și proiecte, unele dintre ele menționate și de mine, ceva mai sus. De exemplu, reușita Inclusiv.ro de a strânge ”peste 100.000 de euro din zona progresistă pentru a funcționa din această iarnă” este pusă sub semnul întrebării, întrucât proiectul nu este unul ”foarte cunoscut”.
”Nici nu mai menționăm pe „veteranii” de la Recorder, Vice, Săfielumină, Scena9, Totb.ro, etc. Nu mai menționăm free-lancer-ii, care scriu „pe bază de proiect”. Ce înseamnă asta? Înseamnă că atunci când fundațiile Soroș, UE sau alt organism din acesta pun la bătaie o bursă, respectivii jurnaliști câștigă și scriu un articol( sau mai multe) pe tema respectivă. Un exemplu recent este seria publicată de Libertatea în care doctorii români sunt înfierați pentru că refuză din ce în ce mai des să facă avorturi”, se mai arată pe pagina de donații a site-ului.
Curentul pe alocuri ultra-naționalist e preponderent pe site, cu un discurs activ împotriva minorităților sexuale și etnice. Despre atribuirea a orice este din punct de vedere ideologic politicii editoriale cu George Soros, inamicul principal al politicienilor și activiștilor de dreapta, precum Viktor Orban, nici nu mai vorbim.
De fapt, apariția unor site-uri precum ActiveNews – căci despre el e vorba – nu reprezintă o situație aparte, un exemplar special în cadrul socio-politic de astăzi. Reprezintă, de fapt, nevoia unui segment din public și din mediul politic pentru reafirmarea unor idei mult mai radicale decât cele prezentate de către ”mass-media corporatistă”, ca să folosesc aceeași exprimare.
Trecând peste lipsa de etică – atacarea altor publicații, fie ele și ”diferite ideologic” -, e de înțeles de ce a ales publicația să-și construiască astfel pagina de donații. Este un tipar întâlnit și în cazuri mai extreme, precum fluierul.ro, venit din nevoia de a arăta cu degetul pe vinovații pentru peisajul de astăzi (chiar dacă vinovații indicați nu-s vinovați de nimic), dar care atrage un anumit tip de consumator.
Articole asemănătoare
Șeful Microsoft: Rusia foloseşte dezinformarea în tensiunile din Orientul Mijlociu
Sfințirea Catedralei Mântuirii Neamului, văzută de presa străină: bani de la buget și îmbulzeală
“Topul” jurnaliștilor din România, realizat de Sputnik: cine se află pe listă
PSD susține că va ”crește alocațiile copiilor”, deși e un proiect depus de PNL
Instagram introduce măsuri de reducere a vizibilității postărilor cu un conținut dăunător