Un sfert din britanici cred în teoriile conspiraționiste QAnon
Că QAnon se numără printre cele mai populare subiecte de discuție era clar, însă un studiu realizat recent arată că unu din patru britanici cred în teoriile conspiraționiste promovate.
Respondenții sondajului realizat de organizația non-guvernamentală Hope not Hope au mai susținut că virusul SARS-CoV-2 face parte din planul de depopulare a planetei, conform The Guardian.
Însă cel mai interesant aspect al studiului este că tinerii sunt mai predispuși la a crede, însă fără să facă legătura cu QAnon.
Mai precis: întrebați dacă susțin mișcarea QAnon, doar 6% au răspuns afirmativ. Însă atunci când au fost întrebați dacă „cultele secrete satanice există și includ elite influente”, un sfert din toti respondenții au aprobat. Cifra este mult mai mare atunci când vorbim de grupa de vârsta 18-24 (35%).
În ceea ce privește o altă teorie de bază a mișcării QAnon, aceea conform căreia oameni cu influență din toate domeniile fac trafic de copii și sunt pedofili, 26% au fost de acord cu afirmația.
Studiul a fost realizat în perioada 8-11 septembrie prin sondaj online.

Articole asemănătoare
Medicul care l-a tratat pe Navalnîi imediat după otrăvirea cu Novichok a dispărut
Google a testat ștergerea filei Știri din motorul de căutare
Ce a scris propaganda rusă despre navele americane care vor ajunge în Marea Neagră
China ar fi făcut lobby ca UE să modifice un raport despre campaniile sale de dezinformare
Negocierile UE cu privire la legea AI: Forma finală a proiectului ar putea fi gata la începutul anului viitor