
Un senator din Florida vrea ca agresiunile asupra jurnaliștilor să fie catalogate drept ”crime motivate de ură”
Senatoarea democrată din Florida Janet Cruz încearcă să susțină jurnaliștii printr-un proiect de lege care ar cataloga atacurile asupra acestora drept ”crime motivate de ură”.
Legea prevede adăugarea ”angajaților ca membri ai presei” la o listă oficială a categoriilor protejate de crime din ură, alături de clase precum rasa, religia și orientarea sexuală. Proiectul senatoarei Cruz are menirea, susține aceasta, de a proteja lucrătorii din industria mass-media de intimidările susținătorilor politicienilor, fiind inspirat din evenimentele de pe 6 ianuarie din clădirea Capitoliului.
„Toți ar trebui să fim plini de un profund sentiment de tristețe că această legislație este chiar necesară, dar este imperativ să protejăm membrii presei”, a afirmat democrata, într-o postare pe Twitter.
Totuși, mulți dintre reprezentanții mass-mediei nu au fost mulțumiți de propunerea senatoarei din Florida, întrucât susțin că ar creea un precedent periculos. De exemplu, un reporter de la Orlando Sentinel, Desiree Stennett, propune extinderea legislației privind arhivele publice.
Un alt jurnalist susține că, „spre deosebire de rasa, sexul, orientarea sexuală sau dizabilitatea cuiva”, locul său de muncă a fost alegerea sa. „Guvernul nu ar trebui să decidă cine este și nu jurnalist în ORICE scop, inclusiv clasificarea infracțiunilor de ură”, a mai afirmat Michael Williams de la San Francisco Chronicle.
Articole asemănătoare
Haosul continuă la Twitter: verificarea cu plată este oprită, iar exodul agenților publicitari continuă
Rusia va încetini viteza de funcționare a Twitter, după ce platforma nu a eliminat conținutul interzis de Kremlin
Digi24, ediție specială despre libertatea presei. Care sunt principalele amenințări la adresa mass-mediei
Poliția italiană investighează un jurnalist în cadrul unei anchete privind o scurgere de informații
Apple avertizează jurnaliștii și politicienii indieni din opoziție cu privire la un atac cibernetic susținut de stat