
Un reporter din Hong Kong a dispărut în timp ce călătorea în China. Publicația la care lucra spune că este bine
După ce a călătorit la Beijing pentru a relata despre Forumul Xiangshan, reporterul South China Morning Post din Hong Kong, Minnie Chan, a devenit de negăsit. Prietenii ei și-au împărtășit îngrijorarea cu privire la starea ei de bine unei publicații japoneze, Kyodo News.
Acum, South China Morning Post, care este deținută de compania chineză Alibaba, spune că Chan este bine.
South China Morning Post a informat Voice of America că „familia [reporterului – n.r.] ne-a informat că se află în Beijing, dar are nevoie de timp pentru a rezolva o problemă privată”. Mai mult, familia ei a confirmat că ea este în siguranță.
„Vom continua să comunicăm cu familia lui Minnie și vom oferi tot sprijinul necesar de care au nevoie”, se mai arată în comunicat.
Prietenii și colegii ei s-au temut că tăcerea ei înseamnă că a fost reținută de autoritățile chineze. Un prieten de pe Facebook al lui Chan a declarat pentru Al Jazeera că în contul ei de WhatsApp a apărut ca fiind ultima dată online în după-amiaza zilei de 2 noiembrie și a spus că activitatea ei recentă pe Facebook a fost „foarte ciudată”. Alții au spus public că aceasta nu le-a răspuns la mesaje, ceea ce era neobișnuit pentru ea.
după Iran, China este cel mai mare întemnițator de jurnaliști din lume. Până în luna decembrie a acestui an, 43 de jurnaliști se aflau în custodia autorităților chineze, potrivit datelor colectate de Comitetul pentru protecția jurnaliștilor.
Articole asemănătoare
Scandal în presa online: Capital, care ar fi avut un ”bug” la sistemul de vizualizări, vrea să dea în judecată Paginademedia
Cum s-a văzut în online discursul în română al președintelui Consiliului European
OpenAI nu ar dori să ofere Microsoft un loc în consiliul de administrație
Personaje promovate intensiv de Sputnik.md fac agenda în prime time la două posturi TV din România EXCLUSIV
Oameni care militează pentru respectarea legii instigă la nerespectarea ei