Un primar independent, personajul principal al două fake news-uri. Miza ar putea fi una politică
Un primar independent s-a trezit a fi personajul principal al două știri false: unul fiind lansat chiar de către un candidat la europarlamentare.
Edilul comunei Ciugud a anunțat pe Facebook cele două fake news-uri. Primul post, de pe 24 mai, dezminte afirmațiile făcute de Rareș Bogdan, capul de listă al Partidului Național Liberal, în timpul unei dezbateri electorale televizate. Fostul jurnalist a afirmat atunci că Gheorghe Damian s-a înscris deja în formațiunea politică din care face și el parte.
Primarul a subliniat pe rețeaua de socializare că nu are de gând să mai adere la vreun partid – până în 2017 făcând parte din PSD -, și i-a solicitat lui Rareș Bogdan să își ceară scuze.
Dragi prieteni,După mai bine de 2 ani de când am fost „executat politic” și exclus din PSD mă încearcă din nou un gusta…
Gepostet von Gheorghe Damian am Freitag, 24. Mai 2019
Într-o postare ulterioară, Damian a specificat că liberalul l-a contactat telefonic și i-a cerut scuze ”bărbăteşte şi ardeleneşte”.
Totuși, povestea nu s-a terminat aici. În decursul serii de sâmbătă, Gheorghe Damian a revenit cu un nou mesaj, de această dată semnalând o știre publicată de un anume site ”Ziarul Umirea” – conform căreia edilul ar reveni după europarlamentare la PSD.
Site-ul ziarulumirea.ro nu există în realitate, el fiind o încercare de replicare a publicației online ”Ziarul Unirea”, a cărei notorietate este mare. E neclar situația domeniului, întrucât nici serviciul WHOIS al RoTLD nu îl găsește.
Mai mult decât atât, site-ul Ziarulunirea.ro – cel real – spune că profilul care a distribuit link-ul nu mai este funcțional, fiind șters ori de Facebook ori de persoana din spatele său. Aceeași sursă notează că miza ar putea fi totuși una politică, în contextul în care Damian este un politician apreciat în județul Alba.
Primarul a întărit ideea că nu dorește să mai adere la vreun partid și că va rămâne independent. Totodată, acesta intenționează să anunțe autoritățile cu privire la acest caz de fake news.
FAKE NEWS! Am auzit de foarte multe ori în ultima vreme despre aceste practici mizerabile, însă nu am crezut vreodată…
Gepostet von Gheorghe Damian am Samstag, 25. Mai 2019
Articole asemănătoare
Viorica Dăncilă, ”vedetă” internațională. Cum a fost premierul ironizat de un post francez
Procesul văduvei jurnalistului Jamal Khashoggi împotriva NSO Group, respins
Ce se mai întâmplă în lumea presei: nemulțumirile sindicatelor din TVR, cazul din Caracal, dilema înregistrărilor
Propaganda rusă a intrat pe geam în România: Sputnik funcționează, dar pe alt domeniu
TikTok a accesat în mod abuziv datele a doi jurnaliști americani