Un jurnalist francez și-a petrecut două zile în spatele gratiilor, din cauza unei cărți
Două zile în spatele gratiilor a petrecut un jurnalist francez, Alex Jordanov, autor al unei cărți despre Agenția de informații interne a Franței, DGSI. Cazul acestuia a atras critici din partea organizației pentru apărarea drepturilor jurnaliștilor RSF, care acuză autoritățile de folosirea unor metode disproporționate și intimidante.
Jordanov a petrecut două zile în închisoare, fiind eliberat pe 24 iunie și pus sub control judiciar pentru ceva ce ar fi inclus în „Războaiele din umbră ale DGSI”, publicată în 2019. Cartea conține informații despre modul de operare al agenției, inclusiv cum recrutează și plătește sursele.
Jurnalistul este investigat de poliție pentru săvârșirea mai multor fapte, precum divulgarea de secrete privind apărarea națională, încălcarea confidențialității anchetelor judiciare și publicarea de informații care ar putea permite identificarea unui agent sau a unei surse a unei agenții de informații.
Doi ofițeri de poliție DGSI au fost, de asemenea, reținuți de poliție în legătură cu același caz.
Un caz îngrijorător
Organizația Reporters without Borders cataloghează cazul lui Alex Jordanov ca fiind unul grav, dată fiind perioada care a trecut de la momentul publicării cărții (2019) și până la arestarea sa. Mai mult, secretarul-general al RSF consideră că „scopul autorităților, prin luarea acestui jurnalist în custodia poliției, a fost acela de a-l intimida”.
Și avocatul jurnalistului a avut o reacție dură la adresa autorităților, afirmând că „reținerea unui jurnalist în custodia poliției timp de 48 de ore, urmată de o noapte în închisoare din cauza dezvăluirilor din cartea sa – este fără precedent”.
„Acesta este un atac extrem de grav la adresa datoriei jurnaliștilor de a investiga. Această operațiune cu mână grea a avut în mod clar scopul de a intimida politic în două moduri, de a descuraja jurnaliștii și ofițerii de poliție să fie curioși și vorbăreți”, mai afirmă avocatul lui Jordanov.
DGSI, al doilea derapaj de acest fel
Însă Agenția de informații interne a Franței nu este la prima abatere de acest fel. În mai 2019, opt jurnaliști, care au lucrat la subiecte sensibile precum vânzările de arme franceze către Arabia Saudită și aparenta mușamalizare a unor presupuse infracțiuni comise de un fost consilier prezidențial de securitate, au fost supuși unei încercări deliberate de intimidare. Toți au fost convocați de DGSI și interogați în legătură cu munca lor.
Articole asemănătoare
Jurnaliștii palestinieni din Cisiordania cer ONU să pună capăt violenței polițiștilor
Secretarul adjunct de presă al lui Biden a demisionat după ce a amenințat un reporter că o „va distruge”
Instagram, investigată de autoritățile europene pentru o încălcare a confidențialității datelor minorilor
Relația extremiștilor ruși cu naționaliștii americani ar putea fi exploatată în apropierea alegerilor prezidențiale
Facebook va interzice clipurile deepfake de pe rețeaua de socializare, însă nu știe cum să le definească