Un cotidian britanic îi plânge de milă lui Alexander Adamescu, în încercarea de discreditare a Justiției

O româncă apare în paginile unui celebru cotidian britanic, Express.co.uk, însă nu din motive care ar putea să intre sub spectrul ”obișnuit”. Nici măcar pentru ceva ce ar putea fi catalogat drept ”fericit” sau ”tragic”, ci pur și simplu pentru că imaginea cuiva trebuie spălată.

Așadar, avem o femeie mult prea puțin cunoscută publicului, despre care aflăm că se află în mijlocul unui ”coșmar în Londra”. Adriana Constantinescu, pe numele său,trăiește cu frică de membri ai uneia dintre cele mai cunoscute agenții servicii de informații din lume”. Pe scurt, articolul afirmă că femeia în cauză este urmărită de agenți ai Serviciului de Informații Externe (SIE) din România – după cum chiar autorul afirmă câteva paragrafe mai jos.

Soțul Adrianei Constantinescu este nimeni altul decât Alexander Adamescu, fiul lui Dan Adamescu. Amândoi au fost portretizați în diferite campanii de lobby drept victimele celor care abuzează de legile anti-corupție. De exemplu, un consultat politic (care a participat împreună cu fostul ofițer SRI Daniel Dragomir la o conferință despre ”reformele necesare din justiție”) notează, într-un articol din The Guardian: ”Singura evidență împotriva tânărului Adamescu pare a fi că a continuat să facă campanie pentru tatăl său”. Materialul amintește spre sfârșit și de susținere pe care Serviciul Român de Informații l-ar fi acordat DNA.

citiți și: Susținători ai corupților fugari și promotori ai ruperii de Europa, reuniți de o fundație anti-justiție cu sediul în Ucraina și UK EXCLUSIV

Autorul continuă articolul publicat pe Express prin a explica situația în care patronul România liberă se află: „Crima” Adrianei este pur și simplu că e partenera lui Alexandru Adamescu, în vârstă de 40 de ani, scriitor și om de afaceri român, acum în închisoarea Wandsworth, care așteaptă extrădarea în România printr-un mandat european de arestare. Crima lui? A fi fiul unui magnat român care deținea un ziar critic față de regim”, ca mai apoi să vorbească despre încercarea de răpire a Adrianei Constantinescu.

Numele analistului politic menționat mai sus, cunoștința lui Daniel Dragomir, va apărea și în acest articol, portretizat drept ”expert pe probleme românești”. David Clark întărește statutul de victimă al celor doi și merge atât de departe încât acuză Uniunea Europeană este complice României în această problemă, pentru că permite țării noastre să ceară extrădarea inculpatului și să supravegheze o persoană de interes.

Ambele ”episoade” – atât cel al conferinței de la Bruxelles, organizată de europarlamentarul ALDE Norica Nicolai, cât și cel al materialului din Express.co.uk – nu au altă miză decât discreditarea sistemului judiciar din România și nu-s decât o mică parte din lobby-ul transfugilor, care nu pare că se va încheia prea curând.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *