Un alt spot publicitar despre pâine și Covid e discutat de CNA
Consiliul Național al Audiovizualului a sancționat un nou spot publicitar despre pâine și Covid, după ce o altă reclamă similară a fost oprită acum câteva săptămâni.
Spotul ar fi trebuit să arate pericolele pâinii neambalate, afirmând că „virusul Covid-19 rămâne mai multe ore pe pâinea neambalată contaminată”. „*Conform studiului efectuat de un colectiv de cercetare de la Universitatea București”, se mai arăta în partea de jos a ecranului, conform Paginademedia.
Mai mult decât atât, reclama se încheia cu o solicitare adresată Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, precum și Autorității Naționale Sanitare Veterinara și pentru Siguranța Alimentelor să reglementeze ambalarea produselor de panificație.
Mai multe persoane au atras atenția CNA asupra reclamei, inclusiv Patronatul Român din Industria de Morărit.
În ședința din 2 februarie, Dorina Rusu a propus intrarea în legalitate a spotului publicitar, însă Monica Gubernat a propus trimiterea unei scrisori către Consiliul Concurenței, pentru a determina dacă reclama este sau nu concurență neloială.
Ultima propunere a fost votată în unanimitate.

Articole asemănătoare
Canada vrea să introducă o lege care să oblige Facebook și Google să plătească publicațiile de știri
Canalul rusesc RT nu va transmite în limba germană în Luxemburg: „Criteriile tehnice nu sunt îndeplinite”
Associated Press lansează o platformă pentru NFT-uri
Alianța pentru Promovarea Științei: „Le recomandăm cetățenilor să fie sceptici față de informațiile neștiințifice despre vaccinare”
YouTube se confruntă cu un nou tip de dezinformare privind schimbările climatice