
UE vrea ca Big Tech să verifice reclamele financiare pentru a depista înșelăciunile
Țările membre UE cer Comisiei Europene să creeze o bază legală prin care companiile Big Tech vor trebui să verifice și să monitorizeze reclamele financiare pentru a evita înșelăciunile. Obiectivul este de a elimina escrocheriile cărora utilizatorii le cad pradă și îi costă sume importante de bani.
Până acum, autoritățile europene doreau să introducă dreptul la rambursare automată din partea unor servicii precum PayPal, Visa, Mastercard, dar și din partea băncilor. Clienții înșelați ar fi despăgubiți mult mai repede, însă procedura de implementare a reglementării se mișcă ceva mai lent – momentan propunerea este în curs de negociere între țările UE.
Conform Financial Times, Irlanda a venit cu un amendament pentru această lege și vizează direct companiile Big Tech, care ar fi obligate să verifice legitimitatea reclamelor financiare, dar și a celor care postează aceste anunțuri. Scopul amendamentului este ca această examinare să fie făcută înainte ca reclama să fie postată.
Practic, reclamele de pe social media sau de pe web ar fi permise doar serviciilor sau agenților financiari verificați și înregistrați în UE. Schimbarea, însă, e suficient de mare încât să necesite negocieri mai lungi pentru că întregul pachet de reglementare trebuie ajustat, deși tot mai multe țări sunt de acord cu propunerea Irlandei.
Principala problemă sesizată de Comisia Europeană se referă la faptul că introducerea obligării marilor companii să verifice agenții de publicitate ar contrazice legea DSA (care reglementează serviciile digitale), unde este exclusă monitorizarea generală a conținutului. Reprezentanții irlandezi spun că propunerea se „concentrează pe actorul care plasează conținutul, nu pe conținut în sine”.
Irlanda mizează pe astfel de acțiuni de prevenție și nu la simple eliminări ale piedicilor birocratice care încetinesc recuperarea banilor. De cele mai multor ori, fraudele financiare sunt raportate după ce înșelăciunea a avut loc și după ce postarea falsă a fost ștearsă de escroci, lucru care face extrem de grea rezolvarea acestor cazuri.
1 Comentariu
Articole asemănătoare
Vicepreședintele ANCOM: „TikTok e o problemă de siguranță națională”
Franța acuză Rusia că folosește imitații ale marilor site-uri de știri pentru a răspândi dezinformare
FBI îl contrazice pe Trump: Nu există nicio informație care să indice implicarea Antifa în violențele de la proteste
Cum luptă Franța împotriva dezinformării ruse în Africa: cazul crimelor de la mina de aur
Raport îngrijorător al RSF: 91% din populația lumii e privată de dreptul la informație