UE răpește suveranitatea statelor: mit sau realitate?
De când am aderat la UE, și în România s-a răspândit concepția greșită că Uniunea Europeană fură suveranitatea statelor membre. Dar adevărul este că suveranitatea nu înseamnă izolare. Este vorba de colaborare, nu despre pierdere.
România, la fel ca și alte țări, pune în comun, de bună voie, aspecte ale puterii sale suverane în cadrul UE pentru a atinge obiective naționale care trec dincolo de frontierele sale. Există o zicală care spune: „Unde-i unul nu-i putere, unde-s mulți puterea crește”. Dacă nu ar fi făcut parte din blocul european, România nu ar fi putut atrage atâtea investiții străine ca în prezent.
Aflați mai multe despre cum România beneficiază de împărtășirea puterii cu celelalte state membre UE și cum viitorul și obiectivele comune se pot realiza doar prin colaborare. Urmărește al treilea sezon al emisiunii „Pastila de (DEZ)Informare, un proiect Editiadedimineata.ro și Mediastandard.ro de joi până luni pe Digi24 și pe pagina noastră de YouTube.

Articole asemănătoare
De la George Simion, pentru Realitatea Plus: trei milioane de euro, doar în turul 2
Telegram, amendată în Brazilia pentru că nu a suspendat contul unui politician de extremă dreapta
Cinci exemple de ONG-uri care au primit finanțare de la UE pentru a combate fake news-urile
Directorul Pfizer, despre cei care răspândesc dezinformare despre vaccinuri: „Sunt criminali”
Cum a influențat războiul presa locală din Ucraina: mai multe fonduri nerambursabile și auto-cenzură, mai puțin personal