UE ajută Republica Moldova să lupte împotriva dezinformării
Comisia Europeană a anunțat un grant, împărțit în două loturi, menit să sprijine mass-media din Republica Moldova și să consolideze rezistența publicului la dezinformare. Inițiativa vine într-o perioadă în care această țară din afara UE se află sub amenințarea constantă a mașinăriei de dezinformare a Rusiei.
Un milion de euro este avansat pentru aceste proiecte, ca buget total al grantului. Solicitanții din primul lot vor primi între 250.000 și 300.000 de euro, în timp ce grantul din cadrul lotului 2 ar trebui să se încadreze între 350.000 și 400.000 de euro.
Suma de un milion de euro acoperă aproape totul – aproximativ 80% până la 95% din totalul costurilor eligibile ale acțiunii.
Potrivit anunțului, în cadrul primului lot, instituțiile media selectate vor primi finanțare pentru pregătirea și îndrumarea jurnaliștilor, desfășurarea de cursuri de formare, achiziționarea de echipamente tehnice și software. De asemenea, la această etapă se așteaptă ca și persoanele fizice cu o prezență intensă în mediul online, cum ar fi vloggeri, bloggeri și alți creatori de conținut, să beneficieze de subventii.
În cel de-al doilea lot, se așteaptă ca câștigătorii să creeze campanii de educație mediatică și inițiative de consolidare a rezistenței publicului la dezinformare, cu ajutorul instituțiilor de stat relevante. Printre acestea se numără Consiliul Audiovizualului, Centrul pentru Comunicare Strategică și Combaterea Dezinformării și Agenția Națională pentru Reglementare în Comunicații Electronice și Tehnologia Informației (ANRCETI).
Organizațiile nonprofit înregistrate în Republica Moldova sau în țările membre ale UE sunt invitate să se înscrie la apelul de granturi până la data de 3 mai.

Articole asemănătoare
ONU, îngrijorată din cauza ”epidemiei periculoase de dezinformare” privind coronavirus
Poliția italiană investighează un jurnalist în cadrul unei anchete privind o scurgere de informații
Propaganda rusă amenință alegerile parlamentare din Republica Moldova
Revine Deutsche Welle în Ungaria? Presa maghiară susține că radiodifuzorul german va începe curând noi producții
De ce îi e frică lui Putin de Navalnîi, deși are toate șansele să câștige alegerile