Twitter testează sistemul de downvote la nivel global
Twitter a anunțat că va testa opțiunea de downvote la nivel global. Proiectul va trece în faza de testare pentru utilizatorii de iOS și Android după ce, în iulie anul trecut, feedback-ul din partea oamenilor a fost pozitiv.
Până acum, testul era disponibil pentru un număr limitat de utilizatori din anumite țări, spune The Verge. Totuși, opțiunea de downvote vine cu ceva limitări. Pe de-o parte, este disponibil doar pentru reply-uri, nu pentru tweet-urile propriu-zise. Pe de altă parte, numărul de downvote-uri nu este public, dar Twitter spune că „vor ajuta să ne informăm cu privire la conținutul pe care oamenii doresc să îl vadă„. Cu alte cuvinte, în spatele cortinei, Twitter se va folosi de acele numere când decide să arate sau nu un anumit comentariu.
We've been testing how we can surface the most relevant replies within Tweets with the use of downvoting on replies. As we're expanding the experiment to a global audience, we want to share a little about what we have learned thus far!
👇 https://t.co/wM0CpwRgo6— Twitter Safety (@TwitterSafety) February 3, 2022
Twitter a oferit și rezultatele acestui test și a declarat că utilizatorii folosesc downvote-urile pentru comentariile pe care le consideră ofensatoare sau irelevante.
„Acest experiment a arătat, de asemenea, că downvoting-ul este cea mai frecvent utilizată modalitate prin care oamenii semnalează conținutul pe care nu doresc să îl vadă„, a precizat Twitter.
Finally, people who have tested downvoting agree it improves the quality of conversations on Twitter. We're excited to see how others think of it as it becomes available to more of you.
— Twitter Safety (@TwitterSafety) February 3, 2022
Deși pare că Twitter e mulțumită de rezultatele testului, orice formă de like/dislike -așa cum este și sitemul downvote- poate duce la comportamente toxice din partea comunității și nu reflectă corect statutul ofensator sau irelevant al unui comentariu. Totuși, dacă testul se va dovedi un succes la nivel global, Twitter ar putea lua în considerare introducerea downvote-ului ca funcție de bază a platformei.

Articole asemănătoare
Revistamemoria.ro – INESTIMABILE arhive online despre beznele și genocidul dictaturii comuniste EXCLUSIV
Putin și Zelensky au discutat despre armistiţiul care ar urma să pună capăt conflictului din estul Ucrainei
Viralul zilei: Romeo și Julieta de Târgu Neamț. Bătaie ca-n filme între două clanuri rivale
Radio Europa Liberă/Radio Libertatea se va auzi din nou în România și Bulgaria
Imaginea cu pungile de benzină este un fals. A fost surprinsă în 2019, în Mexic