TOP 6 personaje create de Mihai Bendeac: un suflu nou pentru umorul românesc
Mai țineți minte oferta pieței de umor din show-biz-ul românesc cu 10 ani în urmă?
Numai la o primă strigare, putem aminti următoarele nume, într-o ordine aleatorie: Florin Călinescu, Mugur Mihăescu, Divertis, Grupul Vouă, Trasniți în NATO.
În mod suspect însă, majoritatea celor enumerați mai sus au dispărut în ultimii ani, excepție făcând Grupul Vouă și Trăsniți în NATO, actualmente Trasniții. Ambele însă, din păcate, cu performanțe foarte slabe și glume grotești, de neprivit.
Care să fie motivele? Românii sunt, oare, mai triști? Sau foarte serioși, mai puțin dispuși să lase garda jos și să se amuze? E greu de răspuns la această întrebare, care probabil că ar merita o atenție specială din partea psihologilor și a sociologilor. E drept că există, în schimb, fenomenul artiștilor de stand-up care activează în cluburi, dar chiar și așa, aceștia pot fi numărați pe degete. Cât despre spectacolele lui Doru Octavian Dumitru, acestea nu doar că s-au rărit în ultimul timp, dar nici nu au neapărat aceeași categorie de public precum cele de mai sus, fiind mai degrabă asociate spectacolelor de revistă care, iată, în timp au migrat la Sala Palatului.
Singular în acest peisaj trist al rămășițelor unei piețe cu o ofertă cândva bogată, este însă cazul lui Mihai Bendeac, autorul sketch-urilor „În puii mei” difuzate de Antena 1. Iar asta este departe de a fi o observație subiectivă: filmele scurte făcute de echipa acestuia ating sute de mii de vizualizări pe YouTube chiar și la o zi după ce sunt încărcate, în vreme ce replici întregi ale personajelor întruchipate de Mihai Bendeac au intrat în folclorul urban, putând fi recunoscute oriunde pe teritoriul țării. Iată, în continuare, un top al celor mai iubite personaje create de actor de-a lungul vremii:
1. Roby Roberto – Șmecherașul de cartier dornic să parvină cumva, oricum, pe scara socială alături de mult mai intelectuala lui prietenă, este, oricum ai da-o, un succes incontestabil pentru Mihai Bendeac. Personajul este atât de bine interpretat, sigur, în marja de acțiuni și replici pe care le-a gândit actorul, încât, la momentul actual probabil că fanii nu se pot opri să nu se întrebe când și dacă va reveni pe micul ecran. Rămân antologice încercările lui de a trece bacalaureatul, aventurile din Vama Veche alături de Codin Maticiuc și, nu în ultimul rând, prezențele sale la Chef la cuțite.
2. Radu Banciu – Exagerările și ieșirile în decor ale prezentatorului de la B1TV nu aveau cum să nu fie remarcate de Mihai Bendeac, motiv pentru care acesta l-a și transformat pe autorul emisiunii Lumea lui Banciu în personaj de sketch. De la intrările total inoportune ale acestuia la cinema, perioadă în care din echipa lui Bendeac făcea parte și Șerban Pavlu și până la răutăcismele pe care le debitează la înmormântarea vecinului de bloc, ocazii cu care bineînțeles că epatează cu vastele sale cunoștințe, asemeni originalului, acest personaj este cât se poate de reușit.
3. Andrei Versace – Pe numele său real Andrei Pârvan, cocălărașul de Dorobanți cu accese de magnat este interpretat magistral, pe alocuri provocând apoplexie. De râs, bineînțeles. Să ne amintim numai de filmul în care acesta se trezește între ruine după momentul apocalipsei sau, deși este greu să alegem ceva anume dintre sketch-urile cu acesta, acela în care este profesor universitar la Academia de Sexologie și Exhibiționism.
4. Corneliu Vadim Tudor – Inspirație mai veche, dar readusă în actualitate de Mihai Bendeac relativ recent, acesta bineînțeles că se remarcă prin părerile extreme și, pe alocuri, mitocăniile cu care obișnuise tribunul din timpul vieții. Cât despre faptul că acesta este plasat în mediu școlar, unde, ce să vezi, nu i se dă posibilitatea să copieze la examen, găselnița este excelentă.
5. Alexandru Vișinescu – Deși omul care a cauzat această partitură actoricească este pur și simplu sinistru, Bendeac a reușit, totuși, să-l transforme într-un individ aproape frecventabil. Sigur, doar pentru telespectatori, nu și pentru bieții studenți de cămin al căror administrator devine și cu atât mai puțin pentru vecinii de bloc ale căror destine le supraveghează, din nou, din postura de administrator.
6. Șoferul agresiv anonim – Mihai Bendeac nu își alege, însă, personajele numai dintre celebrități. La fel de spumos este și unul dintre autorii involuntari ai viralului care a adus în prim-plan violența șoferilor în trafic. Chiar dacă cetățeanul la care face referire actorul nu era celebru, acum însă cu siguranță a devenit, isteria acestuia, precum și felul repetitiv și amuzant în care răspunde la întrebări, devenind deliciul spectatorilor.
Sigur, acestea nu sunt toate rolurile create de Mihai Bendeac, printre ele apărând și Silviu Mânăstire, Gheorghe Dinică, Comisarul Moldovan, Giovanni Becali, Sorin Ovidiu Vântu, Florin Piersic senior sau Mircea Dinescu, dar cele de mai sus sunt pur și simplu irezistibile. Dar asta poate și prin prisma faptului că sunt cele mai recente.
Articole asemănătoare
Fact Check: Declarația lui Liviu Dragnea privind „forțarea” investițiilor în infrastructură, un fake news
EXCLUSIV Ghici, ghicitoarea mea, ce rămâne după „Adevărul despre Dan Barna”? Lucian Mîndruță: Articolul ăsta a împărțit lumea
Coaliția pentru Familie respectă un vechi proverb: ”Aceeași Mărie, cu o altă pălărie”
Eugen Nicolicea și ”portofoliul mare” de ieșiri nervoase
Statele din Europa de Est, tot mai îngrijorate de pericolul dezinformării rusești