TikTok se consideră platformă de divertisment și spune că Facebook nu te poate distra

TikTok a ținut să sublinieze că platforma sa nu este și nici nu va fi asemănătoare cu Facebook. Directorul departamentulu de afaceri globale al TikTok a declarat într-un interviu că cele două platforme au scopuri diferite; TikTok e menit să te distreze, Facebook te ține la curent cu prietenii și familia.

Conducerea serviciul chinez a citit, probabil, știrea legată de schimbările pe care Facebook le va implementa la nivelul algoritmului său în încercarea de a copia succesul TikTok și simțit nevoia de a se distanța, dar și să convingă utilizatorii că nici o altă platformă nu poate oferi ce oferă TikTok.

În interviul pentru CNBC, Blake Chandlee –directorul departamentulu de afaceri globale– a subliniat diferența dintre Facebook și TikTok, menționând că Facebook nu va putea să-și abandoneze principiul de socializare pe care s-a clădit.

Facebook se bazează pe un așa-zis grafic social care urmărește conexiunile dintre indivizi, le identifică, iar apoi acestea se reflectă în feed-ul tău personal. Tocmai din cauza acestui grafic social, unii ingineri ai Facebook sunt de părere că tranformarea algoritmului să semene cu cel al TikTok este o mișcare care se va dovedi ineficientă.

Important de notat este faptul că Chandlee a lucrat la Facebook timp de 12 ani înainte să vină la TikTok, cunoștințele sale despre platforma lui Mark Zuckerberg fiind destul de vaste.

Facebook este o platformă socială. Și-au construit toți algoritmii pe baza graficului social. Aceasta este competența lor de bază. A noastră nu este. Noi suntem o platformă de divertisment. Este o diferență masivă”, a declarat Chandlee pentru CNBC.

Diferența e clară, într-adevăr, însă Chandlee a vorbit despre perioada sa de la Facebook și stresul care a apărut atunci când Google anunțase că își va lansa propria platformă de socializare, Google+. Se făceau analize, înâlniri unde discutau despre strategii de urmat, doar ca Google+ să eșueze lamentabil. De ce? Chandlee spune că fiecare companie are la bază niște principii sau particularități tehnice care o diferențiză de celelalte, dar care o și limitează atunci când dorește să imite un alt model.

În cazul Facebook, graficul social nu este compatibil cu algoritmul TikTok care a fost construit cu acest aspect de divertisment. La fel cum Google nu se pricepe la platforme de socializare, nici Facebook nu știe să stea la curent cu cele mai noi tendințe de pe internet.

Văd același lucru și acum […] Suntem foarte buni în ceea ce facem. Scoatem în evidență aceste tendințe culturale și această experiență unică pe care oamenii o au pe TikTok. Nu vor avea așa ceva pe Facebook decât dacă Facebook renunță complet la valorile sale de socializare, ceea ce nu cred că va face”, a subliniat Chandlee în interviu.

Totuși, Chandlee reprezintă TikTok și e normal să spună aceste lucruri, mai ales să prezinte punctele forte ale platformei, însă diferențierea clară dintre „platformă de socializare” și „platformă de divertisment” pe care compania chineză  o încearcă e o mișcare interesantă.

După ce mai toate marile platforme i-au copiat formatul (de la Instagram până la YouTube), TikTok se vede nevoită să le reamintească utilizatorilor că nimic nu se aseamănă cu TikTok, în ciuda tuturor eforturilor. Ceea ce e adevărat, n-o să vezi în altă parte dansuri mai ciudate decât cele de pe TikTok.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *