TikTok oferă condiții mai bune pentru a atrage moderatorii de conținut de la rivalii Big Tech

Marile platforme de social media angajează moderatori de conținut apelând la firme terțe care le oferă resursele umane. Recent, TikTok a demarat o campanie de recrutare a sute de moderatori de la cele mai importante companii din domeniu precum Accenture, Covalen și Cpl, relatează Protocol.

Campania TikTok pare să aibă succes pentru că oferă salarii și condiții de muncă mult mai bune decât ofertele celorlalte platforme de socializare. Poate îți mai amintești, la finalul lui 2021 platforma chinezească a fost dată în judecată de un moderator de conținut pe motiv că TikTok ar fi încălcat condițiile de muncă. Moderatorii angajați de giganții social media trebuie să vizuaalizeze videoclipuri și imagini extrem de violente sau tulburătoare, lucru care poate avea un efect psihologic asupra lor. La acest lucru se adaugă și ritmul de muncă foarte alert care îi obligă -mai mult sau mai puțin- să lucreze fără întrerupere ore în șir.

Aparent, din decembrie și până acum, TikTok și-a îmbunătățit practicile de muncă cu privire la moderatorii de conținut și a devenit o compania căutată de aceștia.

Investiția continuă în operațiunile noastre de încredere și siguranță reflectă concentrarea noastră pe menținerea TikTok ca un loc pentru creativitate și divertisment”, a declarat șeful departamentului pentru Siguranță al companiei citat de Protocol.

Fie că au recrutat direct de la companiile specializate, fie că au reușit să convingă oameni să plece din cadrul platformei unde lucrau, TikTok a reușit să angajeze sute de moderatori de conținut. Un moderator care a părăsit YouTube pentru TikTok, a declarat că deși trebuie să privească conținut tulburător, TikTok îi oferă mai mult spijin psihologic decât avea parte la YouTube.

Poate că pentru utilizatorul de rând acest lucru nu înseamnă mare lucru, însă faptul că TikTok reușeste să convingă resurse umane să părăsească platforma competitorilor săi reprezintă un pas important pe care TikTok îl face. Compania caută să-și consolideze poziția favorabilă pe care o are acum pe piață, iar recentele schimbări pe care TikTok le implementează demonstrează că gigantul chinezesc își ia rolul de ”cea mai populară platformă de socializare” în serios.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *