
TikTok încetinește negocierile pentru vânzare, în așteptarea aprobării guvernului chinez
TikTok încetinește negocierile pentru vânzarea diviziei din SUA, în așteptarea unei aprobări din partea guvernului chinez. ByteDance, compania-mamă a platformei, face acest lucru nu doar pentru a întârzia vânzarea, dar și pentru a menține o oarecare poziție de forță în discuțiile orchestrate de administrația lui Donald Trump.
China, la rândul ei, e pregătită să adopte o abordare la fel de dură și ar fi chiar dispusă să lase divizia americană a TikTok să dispară complet, decât să o vândă în condițiile existente în prezent. Beijingul ar vrea să negocieze o situație mai bună și concesii din partea lui Trump, atât la nivel economic, cât și în sectorul tech. În acest timp, TikTok SUA ar putea fi complet închisă, conform unor surse citate de TheWashington Post.
Important de notat că poziția guvernului de la Beijing pare să vină la scurt timp după ce războiul tarifelor dintre SUA și China a început, ca urmare a deciziei lui Trump de a impune taxe noi pentru importurile chinezești.
Între timp, TikTok își așteaptă soarta. Prinsă între ciocan și nicovală (iar acum între loviturile economice pe care Trump le aruncă Chinei), platforma este într-o continuă stare de limbo – momentan funcționează în SUA, însă aplicația nu mai poate fi găsită în magazinele de aplicații, precum AppStore sau Google Play Store.
În acest moment, o întreagă cursă de achiziție e în plină desfășurare – poți citi aici cine sunt principalii competitori – cu mențiunea că Trump a insistat că guvernul american ar trebui să dețină 50% din TikTok, indiferent cine va ajunge să cumpere platforma. Astfel, periaoda de grație pe care TikTok a primit-o din partea lui Trump nu a fost menită să salveze platforma, ci a fost doar o manevră prin care președintele SUA poate negocia direct vânzarea companiei.
Dacă anul trecut ByteDance era de deînduplecat cu privire la orice fel de vânzare, acum, presiunea din partea lui Trump și, mai ales, decizia Curții Supreme de a valida legea interzicerii a schimbat situația. Chiar dacă negocierile sunt întârziate și sunt adoptate poziții mai dure, e limpede că viitorul TikTok în SUA e condiționat de vânzare, într-o formă sau alta.
2 Comentarii
Articole asemănătoare
Biserica Ortodoxă Rusă: Cei care nu se vaccinează anti-Covid sunt „păcătoși”
Iranul încarcerează două jurnaliste pentru „conspirație și complicitate”
Partidul de guvernământ din Coreea de Sud s-a răzgândit în privința legii ”fake news”
Soarta TikTok, încă neclară. Trump vrea ca Oracle și Walmart să dețină controlul total asupra aplicației
Tolo.ro: Guvernul României dă bani să-l aducă pe omul lui Putin la București