Sunt rețelele de socializare anti-conservatoare? Un studiu susține că afirmația este „o formă de dezinformare”
În ultimii ani, tot mai multe voci din rândurile conservatorilor americani au susținut că rețelele de socializare au manifestat sentimente anti-conservatoare – însă potrivit unui nou studiu de la Universitatea din New York, rețelele de socializare nu numai că nu au fost biased, dar au și permis conservatorilor să ajungă la un public mai mare.
Într-un sondaj publicat în august 2020, Pew Research a constatat că 90% dintre republicani și independenți înclinați în GOP consideră că este cel puțin oarecum probabil ca companiile de social media să închidă punctele de vedere de dreapta cu care nu sunt de acord.
Inclusiv apropiați ai lui Donald Trump au criticat companii precum Twitter sau Facebook atunci când postările diverșilor republicani au fost șterse de pe social media. Senatorul Ted Cruz a postat pe Twitter – ironic! – o postare în care afirmă că „atunci când secțiunea 230 a fost adoptată de Congres, #BigTech a oferit un forum public neutru. Pe baza a ceea ce am văzut în ultimele 48 de ore, acestea nu mai sunt”.
„Afirmația despre ostilitatea anti-conservator este ea însăși o formă de dezinformare: o falsitate fără dovezi fiabile care să o susțină”, potrivit raportului Universității din New York. „Niciun studiu de încredere la scară largă nu a stabilit că conținutul conservator este eliminat din motive ideologice sau că căutările sunt manipulate pentru a favoriza interesele liberale”.
Raportul privește inclusiv la decizia Twitter de blocare a contului fostului președinte american Donald Trump. Cercetătorii susțin că, în ciuda atacurilor lansate de conservatori – care au pus decizia pe seama ”ideologiei” companiei, „Twitter nu a acționat pe baza ideologiei. Fostul președinte a încălcat în mod repetat regulile platformei și a contribuit la un pericol real de violență suplimentară. analizând astfel de episoade, raportul clarifică comportamentul real al industriei și clarifică calea reformei necesare”.
Articole asemănătoare
Kim Jong-un a găsit ”soluția” pentru pace: armele nuclare. Coreea de Nord susține că nu va mai fi implicată în războaie
Demonizarea Uniunii Europene, un salt în spate de la visul unei Românii democratice
Postările despre auto-mutilare sunt ignorate de Twitter. Fenomenul, popular în rândul minorilor
Termenul ”vax”, desemnat cuvântul anului 2021 de către Oxford English Dictionary
Cel mai citit articol de pe Facebook din 2021 pune la îndoială siguranța vaccinului anti-COVID