Spotify testează un feed similar cu cel al TikTok
Formatul TikTok a fost adoptat de platforme sociale de top, printre care Instagram (Reels), Snapchat (Spotlight) și YouTube (Shorts). Eficiența acestui model este atât de mare încât și platformele care nu țin de socializare încep să-l adopte.
Spotify testează zilele acestea funcția ”Discover”, care oferă un feed vertical de videoclipuri muzicale pe care utilizatorii îl pot parcurge și cu care pot interacționa. Pentru cei care au acces la această funcție, Discover ar trebui să apară în bara de navigare din partea de jos a aplicației, între Home și Search.
Funcția nu este încă disponibilă utilizatorilor, fiind mai degrabă un test. Descoperirea a fost făcută de Chris Messina (inventatorul hashtagului) pe Twitter, care a sesizat asemănarea dintre această funcție și feed-ul TikTok. Messina a folosit o variantă beta a aplicației pentru iOS, prin programul Testflight.
Not only that, @Spotify Discover is basically a pared down version of a TikTok-style feed of vertical music videos (likely using their canvas format) that you can like or skip.#NewSpotify pic.twitter.com/hpOEZ8v9bl
— Messina.eth (@chrismessina) November 24, 2021
”La Spotify, desfășurăm în mod obișnuit o serie de teste în încercarea de a îmbunătăți experiența de utilizare. Unele dintre aceste teste ajung să deschidă calea pentru experiența de utilizare generală, iar altele servesc doar ca învățătură. Nu avem alte noutăți de împărtășit în acest moment”, a declarat un purtător de cuvânt al companiei pentru TechCrunch.
Anunțul vine la un an distanță de la ultimul experiment al Spotify, în care platforma de muzică testa o funcție de stories similară cu cea existentă pe Snapchat.
Articole asemănătoare
Donald Trump nu poate fi ținut departe de social media: a creat un website dedicat comunicatelor de presă
Trei jurnaliști, dați în judecată de fostul episcop de Huși pentru anchetele privind abuzurile sexuale din Episcopie
25 de mituri despre COVID-19. Adevărat sau fals?
Nou record de cazuri confirmate cu coronavirus. 614 persoane au fost depistate pozitiv în ultimele 24 de ore
Plahotniuc și Șor, sancționați de SUA. Ar fi fost implicați într-o campanie de influență a Rusiei