Spania va reglementa reclamele pentru criptomonede, inclusiv postările influencerilor
Spania a anunțat noi reguli cu privire la modul în care influencerii de pe platformele de social media (dar și alte persoane) pot face publicitate pentru criptomonede. Regulile se aplică influencerilor cu peste 100.000 de abonați care sunt plătiți să deruleze aceste campanii de publicitate, relatează Reuters.
Autoritățile spaniole vor solicita persoanelor și companiilor să notifice Comisia Națională a Pieței (CNMV) cu cel puțin 10 zile înainte de a desfășura campanii de promovare a criptomonedelor. Cei care decid să facă publicitate pentru bunurile cripto vor trebui să facă public conținutul campaniilor lor și vor trebui să includă și un avertisment cu privire la riscurile pe care le implică vânzarea și cumpărarea pe piața cripto. Asta înseamnă că Spania va controla ce și cum trebuie să arate un mesaj promoțional pentru criptomonede? Nu. Guvernul, pur și simplu, vrea să vadă ce se spune despre criptomonede.
Noile reglementări sunt concepute pentru a permite CNMV să monitorizeze sistemul de marketing din jurul criptomonedelor și să se asigure că publicul este conștient de riscuri. Atât piața de advertising, cât și cea a criptomonedelor (mai ales) sunt zone pe care guvernele nu le reglementează aproape deloc, așa că efortul Spaniei de a impune norme în aceste sectoare reprezintă un pas important.
Ambiguitatea și fluiditatea acestor piețe îngreunează acțiunile de control, însă este clar că o dată cu popularitatea de care se bucură un sector și șansele ca acesta să fie reglementat de autoritățile guvernamentale crește. În cazul de față, normele sunt binevenite dacă e să ținem cont de volatilitatea pieței cripto. Oficialii spanioli vor să protejeze consumatorii care pot fi ușor seduși să investească în criptomonede cu promisiunea că vor deveni bogați peste noapte.
Articole asemănătoare
China și Rusia s-ar afla în spatele campaniilor de dezinformare privind COVID-19, afirmă UE
Platforma rusă VKontakte, eliminată de Apple din App Store
Dezinformarea în limba spaniolă prosperă pe Facebook din cauza întârzierilor de moderare
Jurnalista din Wuhan, arestată pentru relatările despre începutul pandemiei, este în stare gravă
Aplicațiile mobile anti-COVID, o speranță tehnologică