Șase persoane acuzate de trădare complotau cu Rusia împotriva României

Retragerea României din NATO, schimbarea numelui și Constituției țării, înlocuirea Guvernului și dizolvarea partidelor politice erau câteva dintre planurile grupării destructurate de DIICOT. Miercuri, șase dintre membrii acestei grupări au fost reținuți sub acuzarea de trădare, după ce aceștia au complotat cu agenți ai Rusiei.

Organizația vizată de DIICOT se numește ”Comandamentul Vlad Ţepeș”, din care ar face parte și  Radu Theodoru, general în retragere în vârstă de 101 ani. Acesta este un cunoscut ideolog antisemit, precum și fondator al partidului lui Vadim Tudor, România mare.

Procurorii atrag atenția asupra faptului că organizația, care avea o structură militară, a luat legătura „în mod repetat cu agenți ai unei puteri străine, aflați atât pe teritoriul României, cât și al Federației Ruse”. 

„Totodată, pe parcursul lunii ianuarie, doi dintre inculpați s-au deplasat la Moscova, unde au intrat în contact cu persoane dispuse să sprijine demersurile organizației cu privire la preluarea puterii de stat în România”, se mai arată în comunicatul instituției.

DIICOT mai subliniază că „membrii grupului infracțional organizat, prin intermediul unor platforme online, au recrutat adepți și au publicat materiale video (notificări adresate autorităților statului român, organizațiilor naționale și internaționale)”.

Doi diplomați ruși, expulzați

Amintim faptul că, în decursul zilei de marți, MAI a dispus declararea drept persoana non grata a  atașatului militar, aero și naval al Federației Ruse la București, Alexander Chuprina, precum și a adjunctului acestuia, Evgheni Ignatiev.

Numele lui Ignatiev apare într-un dosar al lui Călin Georgescu. După o discuție la telefon între fostul candidat la prezidențiale și Marian Motocu, anchetat pentru propagandă legionară și mesaje antisemite și xenofobe pe rețelele de socializare, acesta din urmă a sunat la Ambasada Rusă și a cerut să i se facă legătura cu colonelul Evgheni Ignatiev, adjunctul atașatului militar al Ambasadei Rusiei la București. Ignatiev nu a răspuns la telefon.

„Partea rusă consideră acest pas nerezonabil şi neprietenos şi îşi rezervă dreptul de a riposta”, a confirmat pentru agenția rusă de știri TASS însărcinatul cu afaceri al Federaţiei Ruse în România, Elena Kopnina, conform Spotmedia.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *