
România, ajutor financiar pentru societatea civilă și presa din Belarus
În timp ce Vladimir Putin a anunțat că îi va împrumuta lui Lukashenko 1,5 miliarde de dolari, România se alătură altor state care au acordat ajutor financiar societății civile și presei din Belarus.
Ministerul Afacerilor Externe a anunțat, în decursul zilei de marți, că România participă la inițiativa Organizației European Endowment for Democracy cu 100.000 de euro din bugetul pentru asistență umanitară au fost transferați, conform Mediafax.ro.
„În aceste zile, societatea civilă şi presa independentă din Belarus, supuse unor presiuni sistematice, luptă pentru democraţie. Această susţinere din partea României are ca obiectiv împlinirea aşteptărilor legitime ale cetăţenilor din Belarus, mai ales în condiţiile în care sprijinirea evoluţiilor şi reformelor democratice constituie baza cooperării UE cu statele din Parteneriatul Estic”, a declarat ministrul Bogdan Aurescu.
Gestul reiterează poziția României de „susţinător consecvent al consolidării democraţiei în Vecinătatea Estică a Uniunii Europene”.
Mai mult decât atât, MAE a mai transmis că „respectarea valorilor şi principiilor democratice este în măsură să asigure securitate, stabilitate şi prosperitate, atât pentru cetăţenii statelor din Vecinătatea Estică, cât şi pentru regiune în ansamblu”.
Amintim faptul că Vladimir Putin și Aleksandr Lukashenko s-au întâlnit la începutul acestei săptămâni la Soci, după un nou weekend de proteste masive în Belarus. Liderul de la Kremlin a anunțat că îi va oferi lui Lukashenko 1,5 miliarde de dolari, bani care ar trebui să susțină moneda națională pe termen scurt.
Articole asemănătoare
Conturile inautentice de pe TikTok continuă să activeze pe platformă, în ciuda presiunii autorităților
Un român din Londra, implicat în atacurile cibernetice rusești asupra României
Șefii Big Tech s-au grăbit să felicite victoria lui Donald Trump
Averea unui jurnalist turc din România, sechestrată de Ankara pentru „a preveni finanțarea terorismului”
Jurnalistă din Chile, împușcată când relata de la un protest. Este primul lucrător media ucis în 36 de ani