
Robotul FEDOR a dispărut de pe Twitter, după ce s-a luat de doi cosmonauți ruși
Activitatea pe Twitter a lui FEDOR, un robot spațial umanoid al Rusiei, a luat sfârșit abrupt, după ce acesta a fost implicat într-un scandal.
Mai precis, robotul i-a insultat pe Maxim Surayev și Alexander Samokutyayev, doi foști cosmonauți, pentru criticile acestora la adresa programului spațial actual. Într-un tweet, FEDOR (Final Experimental Demonstration Object Research) i-a comparat pe cei doi cu roboții, afirmând despre ei că sunt “bețivi”, informează Hotnews.
„Roboții, spre deosebire de Suraev și Samokutyaev, nu au slăbiciuni, nu încalcă interdicția de consum de alcool pe stația orbitală și nu vorbesc prostii. Roboții îndeplinesc toate însărcinările de zbor fără comentarii”, a scris robotul pe Twitter.
Totul a pornit de la un comentariu făcut de Surayev, actual parlamentar, la adresa programului spațial – condus de fostul viceprim-ministru Dmitri Rogozin.
Mai mult decât atât, există voci care susțin că contul de Twitter al lui FEDOR nu i-ar mai fi aparținut acestuia, ci ar fi fost folosit de Rogozin pentru a-și înțepa adversarii. Site-ul rus specializat pe tehnologie Ars Techica a afirmat că „Tweet-urile seamănă cu maniera în care Rogozin folosește rețeaua de socializare”.
Nu există informații clare cu privire la motivul pentru care FEDOR a dispărut brusc de pe rețeaua de socializare, însă oricum acesta era un robot spațial pensionat după numai 12 zile petrecute pe Statia Spațială Internațională.
Totuși, nu e prima oară când FEDOR face o afirmație controversată. La puțin timp după ce a fost pensionat, robotul a postat pe Twitter că, pentru a cuceri alte planete, „colonii de roboți avatar trebuie create”, conform The Moscow Times.
sursa foto: The Moscow Times
Articole asemănătoare
Propaganda rusă, îndreptată către fostul bloc comunist. România, ”o zonă fierbinte”
Semnalul tras de Code4Romania, în seara alegerilor: „Autoritățile au făcut un pas în spate în asigurarea transparenței”
Reclamele anti-vaccin nu vor mai fi permise pe Facebook
Iarna crypto e aici. Piața criptomonedelor traversează unul dintre cele mai dificile momente ale sale
Meta a oprit o rețea ce publica conținut generat de AI despre războiul Israel-Hamas