Rezultatele parțiale ale alegerilor parlamentare. Cum au reacționat liderii politici imediat după închiderea urnelor
Duminică, românii au fost așteptați la urme pentru a alege componența unui noi Parlament, fiind înregistrată cea mai mică prezență la alegerile generale din istoria României.
După numărarea aproape a tuturor voturilor exprimate în țară (96%), se poate spune că PSD se află pe primul loc, cu aproape 30% (29,8% la Camera Deputaților și 30,2% la Senat).
Partidul aflat în prezent la guvernare, PNL, se află deocamdată pe poziția a doua, cu 25%, în timp ce USR-PLUS a reușit să obțină 15%. ProRomania și PMP se află în prezent sub pragul electoral de 5%, în timp ce AUR, partidul condus de George Simion, a reușit să ia fața UDMR-ului.
În ceea ce privește voturile exprimare în Diaspora, rezultatele din 58,68% dintre secții de votare din afara granițelor au fost centralizate.
AUR a fost al doilea cel mai votat partid de către românii plecați, imediat după USR-PLUS. PNL se află la un procent în spatele Alianței pentru Unirea Românilor, ceea ce înseamnă că se va modifica clasamentul.
Reacțiile liderilor
Marcel Ciolacu, liderul social-democraților, le-a mulțumit alegătorilor pentru că „că au sancționat această batjocură la adresa lor în ce privește gestionare pandemiei, închiderea școlilor, a piețelor, a bisericilor, intrarea în faliment a mii de societăți cu capital românesc și sute de mii de șomeri”.
Ludovic Orban, pe de altă parte, a afirmat că PNL este câștigătorul real și „moral” al acestor alegeri, întrucât „în cercetările sociologice nu sunt cuprinse voturile exprimate între 19:30 și 21, nu sunt cuprinse voturile numeroase din Diaspora și care continua să se exprime, luând în considerare marja de eroare”.
Copreședintele USR-PLUS, fostul premier Dacian Cioloș, a afirmat: „Suntem acum o forţă politică matură, care a dovedit că poate rezista şi că poate creşte într-o competiţie directă cu vechile partide. Vom avea în Parlament o echipă solidă de deputaţi şi senatori, foarte probabil un număr dublu faţă de cel pe care l-am avut până acum. Românii nu au dat un mandat clar niciunui partid să formeze singur guvernul. Vom negocia guvernarea”.
Victor Ponta, al cărui partid s-ar putea să nu treacă pragul electoral, a susținut că „legitimitatea viitorului Parlament și a viitorul guvern va fi un uriaș semn de întrebare într-o perioadă de criză”, dacă apar probleme la numărarea voturilor în contextul prezenței atât de scăzute.

Articole asemănătoare
Nivelul utilizării problematice a social media de către adolescenți este în creștere
Directorul Institutului de Politici Publice cere înregistrările convorbirilor radio dintre jandarmi, din 10 august
Noul film cu „Borat”: instrucțiuni în română, muzică de Bregovic, romi de la noi și umorul specific
Președintele Klaus Iohannis a semnat decretul de prelungire a stării de urgență
Indexul Educației Media 2022: Europa de Est, mai vulnerabilă la dezinformare