Războiul lui Putin asupra presei. Rusia atacă în mod deliberat jurnaliștii aflați în Ucraina
Rusiei nu îi este frică de acuzațiile privind crimele de război, însă sigur îi e frică de presă. După ce a făcut eforturi majore pentru a reduce la tăcere orice jurnalist sau instituție media care menționează cuvântul ”război”, următoarea țintă au devenit jurnaliștii aflați în Ucraina.
Cel puțin patru atacuri au avut loc până acum, în nici două săptămâni de la începutul războiului. Corespondenții străini au fost prinși în ambuscadele soldaților ruși, în ciuda faptului că jurnaliștii purtau semne clare care să le indice ocupația.
Prinși în ambuscadă
Printr-o astfel de situație a trecut și o echipă a Sky News, condusă de Stuart Ramsay. Aceștia doreau să se întoarcă în Kiev, când mașina lor a fost ținta unui atac. Cu dificultate, cei cinci oameni au reușit să iasă din mașină și să se ascundă, însă nu fără să fie răniți: Stuart Ramsay a fost împușcat în partea inferioară a spatelui, în timp ce cameramanul său a încasat două gloanțe în armura de corp.
Ramsay a povestit că s-a auzit o bubuitură, apoi gloanțele au început să lovească mașina. „Știam că trebuie să ieșim ca să supraviețuim, dar focul care se apropia era intens”, le-a mai spus jurnalistul colegilor săi.
„Îmi amintesc că mă întrebam dacă moartea mea va fi dureroasă. Apoi am fost lovit în partea inferioară a spatelui. «Am fost lovit», am strigat. Dar ceea ce m-a uimit a fost că nu m-a durut atât de tare. A fost mai mult ca și cum aș fi fost lovit cu pumnul, de fapt”, a afirmat Stuart Ramsay.
Corespondentul a adăugat că el și colegii săi au fost foarte norocoși „dar mii de ucraineni mor, iar familiile sunt ținta unor echipe de asasini ruși, la fel ca noi, care conduceam o berlină de familie și am fost atacați”.
Sky News a decis să publice înregistrarea „pentru a arăta amploarea haosului și a violenței pe măsură ce invazia rusă intră într-o nouă fază, foarte mortală”.
Echipa Sky News a fost recuperată de poliția ucraineană dintr-o fabrică aflată în apropiere și acum se află în Anglia, înafara pericolului.
Patru atacuri, un jurnalist decedat
Din nefericire, cazul jurnaliștilor Sky News nu este singurul. La începutul invaziei, doi jurnaliști danezi au fost scoși de urgență din Ucraina după ce au fost prinși într-o ambuscadă a trupelor ruse, conform RSF.
Organizația internațională pentru protejarea drepturilor jurnaliștilor a mai dezvăluit că un comando rusesc a tras asupra fotojurnalistului elvețian Guillaume Briquet, în ciuda faptului că pe mașina sa erau vizibile clar însemnele de presă.
Alții nu au fost la fel de norocoși. Cameramanul ucrainean Yevhenii Sakun a murit în urma atacului rus asupra memorialului victimelor Holoscaustului Babyn Yar și antenei televiziunii publice. Bombardamentul Rusiei asupra antenei din Kiev a omorât cel puțin cinci persoane, a întrerupt transmisiunile mai multor televiziuni și a afectat integritatea stâlpului.
Putin, în război cu presa
După ce trupele ruse au afectat antena TV din apropierea Kievului, Comitetul pentru Protecția Jurnaliștilor a cerut Moscovei să respecte dreptul civililor ucraineni la informare. De la începutul invaziei, Rusia a vizat patru antene ale televiziunilor și radiourilor ucrainene, faptă considerată a fi crimă de război.
RSF a solicitat procurorului-șef al Curții Penale Internaționale să investigheze aceste cazuri, indicând că antenele aveau uz civil.
„Bombardarea deliberată a numeroase instalații media, cum ar fi antenele de televiziune, constituie o crimă de război și demonstrează amploarea ofensivei lansate de Putin împotriva dreptului la știri și informații. Aceste crime sunt cu atât mai grave cu cât fac parte în mod clar dintr-un plan, dintr-o politică, și pentru că sunt desfășurate pe scară largă. Facem apel la procurorul Curții Penale Internaționale să pună crimele împotriva presei și a jurnaliștilor în centrul anchetei pe care a deschis-o la 28 februarie”, a declarat secretarul general al RSF, Christophe Deloire.
Însă cea mai dramatică situație este a jurnaliștilor ucraineni care au devenit peste noapte corespondenți de război. Pe lângă integritatea personală și viitorul propriei publicații, mulți dintre ei trebuie să trăiască drama de a-și vedea apropiații în pericol. Relocarea redacțiilor în zone mai puțin periculoase, precum buncăre sau orașe aflate în vestul țării, a fost o decizie luată de mulți jurnaliști.
Articole asemănătoare
Cine profită și cine are de pierdut de pe urma interferenței Rusiei în formularea opiniilor publice
Am petrecut un weekend în VRChat să văd cum e în metaverse
Un jurnalist palestinian a fost ucis în casa sa de un bombardament israelian
Crimă cu martori: Un jurnalist din Filipine, împușcat în timpul unei transmisiuni în direct
Propaganda rusă susține că România și Bulgaria ar deține arme care ar putea fi folosite împotriva Rusiei