Raport al SUA: Prințul Arabiei Saudite ar fi intenționat uciderea lui Khashoggi de mai mult timp

Un raport al agențiilor de inteligență din Statele Unite ale Americii afirmă că prințul Arabiei Saudite i-ar fi dorit moartea jurnalistului Jamal Khashoggi cu mai mult timp înainte ca aceasta să și aibă loc.

Mai precis, Mohammed bin Salman i-ar fi spus unui asistent senior (Turki Aldakhil) că se va duce după columist ”cu un glonț”. Această discuție a fost interceptată în urmă cu mai bine de un an (în septembrie 2017) de către agențiile americane, ca un efort al acestora de a deține mai multe informații despre liderii lumii, inclusiv cei aliați, conform The Guardian, care citează New York Times.

Discuția dintre prințul moștenitor și consultantul său a fost abia recent transcrisă, în încercarea agențiilor de a găsi dovezi concludente privind legătura lui bin Salman cu asasinatul de pe 2 octombrie 2018.

În cadrul aceleiași conversații, viitorul lider al Arabiei Saudite – care ar fi de fapt mult mai implicat în treburile țării – i-a spui lui Aldakhil că dacă Jamal Khashoggi nu se întoarce de bunăvoie pe teritoriu saudit, ar trebui adus cu forța. Dacă niciuna dintre aceste metode nu funcționează, se va duce după el ”cu un glonț”.

Amintim faptul că poziția oficială a Arabiei Saudite privind dispariția și asasinarea columistului The Washington Post s-a schimbat de mai multe ori după data de 2 octombrie, când Khashoggi a intrat în interiorul consulatului din Istanbul, în speranța că va obține niște acte care să ateste divorțul. Deși inițial au negat că ar avea vreo cunoștință privind cazul jurnalistului, autoritățile saudite au recunoscut apoi că asasinarea ar fi avut loc în interiorul misiunii diplomatice, dar care nu-l implica pe moștenitorul tronului. Procurorul-șef a condamnat 11 bărbați pentru crimă, iar pentru cinci va cere pedeapsa capitală.

Alexandra Irina Minea:
Leave a Comment

Acest website foloseste cookie-uri