Principalele lucruri de reținut despre fondul american de investiții adus în România de Cozmin Gușă
Un fond american de investiții ar urma să investească 50 de milioane de dolari în România în luna mai.
Știrea a venit de pe profit.ro și a născut multe întrebări: cum se numește fondul? De ce vine acest fond în România prin Cozmin Gușă, acționar la o televiziune aflată în insolvență? Și, nu în ultimul rând, oare chiar orice publicație sau trust de presă poate aplica pentru aceste fonduri? Care sunt condițiile de eligibilitate?
În același timp, chiar și pentru cei care nu dețineau încă toate informațiile, prin această mutare câteva lucruri deveneau clare: ori propaganda rusească în România a atins cote alarmante, ori Cozmin Gușă a găsit un mod elegant de a stinge insolvența. Sau ambele, deși în cazul celei de-a doua variante nimic nu-l obliga să facă publică investiția. Sigur este însă că, dacă americanii se străduie cât pe pot pe partea de corupție autohtonă, în ce privește peisajul mediatic au, iată, mai multe pârghii de acțiune pe care le pun în aplicare. Asta cu atât mai mult cu cât ei au pe teritoriul României cel mai important asset cu putință și anume trupe și echipament militar.
Cât despre faptul că vocea Realității TV deranjează o anumită parte a eșichierului politic, nu poate fi niciun dubiu. De aici, de altfel și senzația că presiunile asupra judecătoarei Mariana Moncea conțin o doză de adevăr, deși, într-adevăr, aceasta nu reușește să soluționeze dosarul insolvenței de șapte ani. Dar, pentru că tot suntem la acest subiect, ideal ar fi ca acest post de televiziune să rezolve situația financiară în care se află, tocmai pentru a nu exista dubii în privința bunelor sale intenții. Apoi, după ce rezolvă situație, sigur că poate fi oricât de incomod dorește, iar oamenii de bună-credință cel mai probabil că vor sări să îi ia apărarea. Până atunci, însă, atât timp cât el însuși, din diverse motive, nu respectă legea țării în care activează, colectivul Realitatea TV nu poate emite pretenții de atacuri la adresa libertății de exprimare.
Ca o dovadă că și Cozmin Gușă este conștient de acest lucru, el a declarat, de altfel, recent, că „Realitatea Media mai întâi trebuie să își lămurească statutul juridic și să finalizeze procedurile legate de insolvență. Apoi poate să aplice. Deocamdată nu.”
În timp ce acest aspect va fi soluționat, iată însă un quick takeaway pe care cititorul îl poate reține privind fondul american de investiții:
- Numele acestuia este Potomac Global Advisors, companie de consultanță strategică financiară al cărei președinte este Mark J. Robertson, al cărui nume apare în conexiune cu cel al lui Nicolae Dumitru, zis Niro, după cum a arătat G4media.
- Mark J. Robertson este de asemenea și consultant de strategie la firma românească de avocatură Măraru & Măraru, firmă care a reprezentat, după cum arată Profit.ro, compania canadiană Roman Copper Corp, care a câștigat în 2012 licitația de privatizare a Cupru Min.
- În trecut, același Mark J. Robertson a fost consilierul strategic al unor figuri politice de prim rang din Argentina, Columbia, Chile, Costa Rica, Ecuador, Mexic, Venezuela, Gambia, Serbia și, nu în ultimul rând, România.
- Pe lista clienților companiei Potomac Global Advisors se află Grampet Cargo (deținut de Gruia Stoica), Petrom Services, Realitatea TV, Balkan Petroleum (deținut de Marian Iancu), dar și Romtehnica, aceasta fiind companie militară coordonată de Ministerului Apărării.
- Nu în ultimul rând, unul dintre partenerii de afaceri ai lui Mark J. Robertson este Alexander Treschev, un personaj controversat care a apărat interesele Federației Ruse din poziția de avocat.
Articole asemănătoare
Mark Zuckerberg, simulacru de audiere în Parlamentul European pe marginea scandalului Cambridge Analytica
Despre dezinformare și fake news strategic cu Lucian Dumitrescu, expert în securitate internă și internațională [INTERVIU]
Recidivismul, o problemă în România: nu se știe câți deținuți eliberați mai repede săvârșesc alte infracțiuni
Însemnele USR-PLUS, folosite pentru a boicota turul 2. Mesajul a fost distribuit și de purtătorul de cuvânt al PSD
RT și Sputnik, interzise pe YouTube