Prima gafă pe 2019 a Vioricăi Dăncilă a făcut rapid înconjurul presei

În ultimele 24 de ore, premierul României s-a aflat de mai multe ori în atenția presei, din diferite motive. Viorica Dăncilă s-a remarcat în ziua ce tocmai a trecut prin mutările de pe scena politică, schimbările de ordin administrativ și nelipsitele gafe.

Unul dintre primele momente în care actualul prim-ministru s-a făcut remarcată a fost cu prima sa gafă în această funcție. La scurt timp după, opinia publică a realizat că n-a fost doar o scăpare – generată de emoții -, ci mai mult un obicei. Se împlinește un an de când Dăncilă ocupă fotoliul de la Palatul Victoria și a făcut un portofoliu impresionant… de perle. Și cum nu se putea ca anul 2019 – care marchează și începutul celor șase luni în care țara noastră va fi liderul Comisiei Uniunii Europene – să înceapă lin, premierul a reușit să mai pună ceva pe lista sa.

DEVANSÁ, devansez, vb. I. Tranz. 1. A întrece pe cineva, a o lua cuiva înainte; a depăși. 2. A săvârși sau a face să se petreacă ceva mai devreme decât era normal sau prevăzut; a grăbi (o acțiune, un fapt). – Din fr. devancer.

”România a devastat… devansat țări puternice din UE”, a afirmat Viorica Dăncilă, în timp ce citea de pe foaie realizările economice ale țării. Cu alte cuvinte, pentru un scurt moment – până să-și dea premierul seama că n-a citit corect, România a distrus alte țări superioare din punct de vedere economic.

DEVASTÁ, devastez, vb. I. Tranz. A distruge, a ruina, a pustii o țară, o regiune, o casă. ♦ A jefui, a prăda. – Din fr. dévaster, lat. devastare

Ca și în alte dăți, știrea a fost preluată și analizată de toată presa. De la Capital până la Digi și de la Stiripesurse până la Mediafax, toate publicațiile au prezentat perla. Adevărul titrează: Dăncilă „devastează“ printr-o nouă gafă: România a devastat state puternice”B1 scrie: ”Dăncilă ne ”devastează” cu o nouă gafă: ”România se situează pe locul 7 în ce privește…”în timp ce știre de pe Gandul se intitulează ”România DEVASTEAZĂ Franţa sau Germania! O nouă GAFĂ a premierului Viorica Dăncilă”Mai multe exemple, AICI.

Cine a omis să informeze publicul cu privire la gafa premierului? Q Magazine. Da, publicația Florianei Jucan, care nu demult publica un elogiu al ”Norei Noapte” la adresa Vioricăi Dăncilă. Și n-au fost ieftine laudele: la scurt timp de la publicarea materialului în cauză, pagina de Wikipedia a Florianei Jucan a fost modificată, aceasta fiind descrisă ca ”jurnalist roman, CEO și acționar principal al revistei Q Magazine și sclav al Guvernului Viorica Vasilica Dăncilă”. Mediastandard.ro a scris mai multe despre asta aici.

Pe de altă parte, Sputnik a reușit imposibilul: să ia acest moment penibil – și pentru români, cât și pentru premier – și să-l întoarcă într-un lucru pozitiv. Titlul spune tot: ”Viorica Dăncilă – declarație foarte importantă – și o gafă… plăcută multor români!”Dacă articolul începe cu Premierul a susținut una dintre cel mai importante declarații – care asigură partenerii din UE de intențiile serioase ale României și de nivelul de pregătire al miniștrilor”, Dragoș Dumitriu mai îngrămădește spre final și gafa făcută în prima ședință a Guvernului de pe acest an.

”Realitatea e că România a fost ”devastată” de statele puternice din Occident – prin acapararea pieței și prin protecționism și concurența – neloială, de multe ori. Deci, o gafă care nu sună rău din punct de vedere al revanșei economice”, concluzionează autorul, în stilul său obișnuit.

La cum s-a prezentat șefa Executivului pe tot parcursul anului trecut, dar și pornind cu stângul în 2019 – doar e vorba de prima ședință de Guvern din acest an – ca și premier, n-ar fi o noutate să mai fim martorii unor episoade asemănătoare, la care presa va răspunde (ca și până acum) așa cum știe mai bine.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *