Președintele de onoare al AUR, elogii aduse lui Zelea Codreanu și Ion Antonescu… în direct la TV
Președintele de onoare al AUR, Călin Georgescu, a adus elogii legionarilor și criminalilor de război în direct la TV. Că noul lider onorific al partidului are simpatii față de Zelea Codreanu și mareșalul Antonescu nu-i o surpriză, însă aceste comentarii au fost făcute în fața camerelor de filmat, într-unul din studiourile postului Antena 3.
Invitat în cadrul unei emisiuni de la Antena 3, Călin Georgescu a afirmat că atât Codreanu, cât și Antonescu au făcut „și fapte bune”. În privința celor negative, acesta a afirmat că nu le poate comenta, conform G4Media.
„Istoricii trebuie să demonstreze acest lucru”, a spus Georgescu – deși istoricii au demonstrat în nenumărate rânduri atât crimele comise de organizațiile legionare, cât și cele ale regimului Antonescu.
Apologia criminalilor împotriva umanității continuă, el lăsând de înțeles că cele două personaje sunt ”martiri”. În privința unora dintre cele mai cunoscute asasinate pe care legionarii le-au comis, a lui Nicolae Iorga și Armand Călinescu, președintele de onoare al AUR susține că acea parte a istoriei este „mistificată”.
”Eroii martiri” ai lui Georgescu au săvârșit crime împotriva umanității
Declarațiile lui Călin Georgescu sunt extrem de grave: fără să susțină ceea ce spune și invocând așa-zisa mistificare a istoriei, președintele de onoare al AUR face apologia unor criminali declarați, pe care istoria îi recunoaște drept extremiști.
Legea 217/2015, care interzice organizaţiile şi simbolurile cu caracter fascist, rasist sau xenofob şi a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni contra păcii şi omenirii, vizează persoanele care se fac vinovate de lăudarea, negarea sau minimalizarea faptelor săvârșite de indivizi vinovați de crime împotriva umanității.
În fapt, art. 5 spune: „Fapta persoanei de a promova, în public, cultul persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid contra umanităţii şi de crime de război, precum şi fapta de a promova, în public, idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, în sensul art. 2 lit. a), se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani şi interzicerea unor drepturi”.
Al doilea alineat al articolul 6 spune, în mod similar, că „Negarea, contestarea, aprobarea, justificarea sau minimalizarea în mod evident, prin orice mijloace, în public, a genocidului, a crimelor contra umanităţii şi a crimelor de război, astfel cum sunt definite în dreptul internaţional (…) ori a efectelor acestora se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă”.
Istoria nu e de partea apologiștilor
Ori contestarea veridicității informațiilor istorice reprezintă o minimalizare a rolului pe care doi dintre ”eroii” lui Călin Georgescu l-au avut în Holocaustul din România. Realitatea istorică este că regimul antonescian, aliat cu Mișcarea Legionară, a dus la următorul nivel ceea ce guvernul guvernul Goga/Cuza începuse printr-o măsură discriminatorie, adoptată în 1938.
La nici jumătate de an de la venirea la putere a lui Antonescu, a avut loc Pogromul de la București, când legionarii au omorât 140 de persoane într-o luptă de putere cu șeful guvernului. Intrarea României în război a intensificat ororile comise de statul român, sub conducerea antonesciană, împotriva evreilor și a rromilor.
Între 1940 și 1944, între 280 – 380 mii evrei și 11 mii de rromi și-au pierdut viața din cauza autorităților române, conform raportului întocmit de Comisia Internațională pentru Studierea Holocaustului din România “Elie Wiesel” în 2004.
Mai are rost să vorbim despre violența pe care Mișcarea Legionară a manifestat-o atât înainte, cât și după ajungerea la putere? Toată lumea a auzit despre asasinatul grotesc al lui Nicolae Iorga, care a suferit o moarte violentă, după cum precizează raportul medicului legist. Nouă gloanțe au intrat în profesorul universitar, dintre care două care i-au desfigurat corpul. Alte surse, prezente la fața locului, contrazic raportul oficial și afirmă că trupul istoricului ar fi fost mutilat și umilit – ipoteze neconfirmate însă.
Atât Călin Georgescu, cât și alte persoane cu idei extremiste, spun multe dar comunică puține. Cu un discurs plin de platitudini și atent exersat, Georgescu comunică pentru un public care are deja aceleași viziuni ca ale lui. În mod similar, și co-președintele AUR găsește modalități prin care să spună ce crede fără să poată fi acuzat de nimic. Întrebat într-o emisiune de la B1TV dacă Corneliu Zelea Codreanu e un criminal, Claudiu Târziu a răspuns: „Din punct de vedere legal, nu. El a fost absolvit de instanțele românești”.
Articole asemănătoare
Trollajul dintre partide s-a mutat pe internet. Site-ul sloganului promovat de PSD, cumpărat de PNL
Asasinarea unei jurnaliste de investigații din Bulgaria, ecou în Uniunea Europeană
Ministru român, lăudat în Sputnik pentru o declarație controversată la adresa parteneriatului cu SUA
Etiopia vrea să facă concurență Facebook, Twitter și WhatsApp
WhatsApp confirmă temerile privind noul update: ce se va întâmpla cu datele salvate pe Google Drive