Presa din România, între obiectivitate și fumigene: cazul Acordului ONU privind o migrație sigură EXCLUSIV
La puțin timp de la încheierea celui de-al Doilea Război Mondial, Organizația Națiunilor Unite a promis să încerce să mențină pacea în lume, lucru dificil de realizat mai ales pe perioada Războiului Rece. De la 50 de state semnatare, câte erau la început, în prezent alte 143 de guverne au aderat la ONU, iar alte două au statut de “observatori”.
S-a constatat necesitatea unui acord privind drepturile migranților în contextul in care, in prezent, aproximativ 258 de milioane de persoane și-au părăsit țara natală – din diverse motive. La jumătatea anului 2018, textul “Global Compact for Safe, Orderly and Constant Migration” a fost gata și urmează să fie prezentat pe 10-11 decembrie la Marrakech, în Maroc.
Printre obiectivele principale ale acordului se numără “reducerea riscurilor la care persoanele care isi părăsesc țările sunt expuse”, “integrarea acestor persoane in noile comunități”, “pedepsirea celor care profita de pe urma migranților” și asa mai departe. Mai multe detalii pot fi citite aici.
În România, subiectul este tratat așa cum țările vecine l-au abordat în trecut (și în prezent, precum Ungaria). Un simplu search pe Google arată poziționarea presei românești față de evenimentul la care și România va participa la începutul celei de-a doua săptămâni din decembrie. Se observă, foarte ușor, două abordări aflate la poli opuși: una care relatează concret faptele și alta care incită prin cuvintele alese.
Exemplul din urmă poate fi susținut prin invocarea unor publicații care ridică de ceva vreme semne de întrebare, precum Stiripesurse.ro, Activenews.ro sau QMagazine.ro, însă și de site-uri cu ceva renume, precum Evz.ro. Rețeta perfectă, în acest caz, constă în evidențierea unor cuvinte precum ”alertă” sau ”atenție” prin scrierea acestora cu majuscule și insuflarea unei temeri care nici nu este fondată, dat fiind faptul că acordul despre care vorbeam mai sus nu ”dă liber la migranți” (așa cum scriu publicațiile menționate anterior), ci dorește să reducă numărul de tragedii produse în procesul de tranzit.
Un alt argument găsit de majoritatea publicațiilor de mai sus este că ”tot mai multe state din UE, alături SUA, au anunțat că nu semnează pactul ONU”. Este de menționat că statele care au anunțat în decursul săptămânii trecute că nu vor semna acordul se numără și Italia, care se află sub guvernarea unui partid de extremă-dreapta. Viktor Orban a retras Ungaria încă de când statele membre ONU negociau condițiile. Cu toate astea, așa cum și Politico.eu scrie, valul recent de retrageri a fost declanșat de cancelarul Austriei, Sebastian Kurz. Unde mai punem faptul că Statele Unite ale Americii se confruntă cu înverșunarea președintelui Donald Trump împotriva migranților – în contextul în care un grup mare de persoane din Honduras se apropie de granița cu SUA.
De menționat este că toate statele care au decis să se retragă din semnarea acordului au fost de acord cu termenii în urmă cu doi ani.
Interesant este cum tocmai Q Magazine a ales să o blameze – ce-i drept, mai voalat – și pe șefa Guvernului de la București, pe Viorica Dăncilă, pentru decizia luată în privința pactului, în contextul în care nu cu mult în urmă aceasta era elogiată într-un editorial special.
Concluzia este una simplă: așa-zisul pericol pe care un anumit segment din presa online îl folosește și pentru a atrage niște vizualizări – pentru că panica este sentimentul care vinde cel mai bine -, dar și pentru a promova o gândire din ce în ce mai îndepărtată valorile pe care România a ales să le adopte cel puțin de la intrarea sa în UE, nu este decât o fumigenă.
Articole asemănătoare
Gafele sistemului AI al Microsoft în agregarea știrilor. The Guardian a acuzat compania de afectarea reputației
Procesul văduvei jurnalistului Jamal Khashoggi împotriva NSO Group, respins
Google anunță un nou sistem care va înlocui cookie-urile terțe care urmăresc activitatea pe web
Scandalul scrisorii lui Giulianio, în marile publicații internaționale. Reacțiile Washington Post, NYTimes și Politico
Iran eliberează 70 de mii de deținuți, din cauza epidemiei de coronavirus. Nu e clar dacă se numără și jurnaliști printre aceștia