Popularitatea TikTok dă semne că și-a atins punctul maxim
Numărul de utilizatori TikTok din SUA par a fi ajuns pe un platou, după ani de creștere fulminantă ce a propulsat platforma pe locurile fruntașe printre toate celelalte rețele sociale. Popularitatea TikTok în SUA dă semne că se apropie de punctul de saturație – lucru normal pentru o platformă care a generat atât interes într-un timp foarte scurt.
Date analizate de NBC News, indică că numărul de descărcări ale aplicației (calculate până la 30 noiembrie) au scăzut cu 20% față de aceiași perioadă a anului trecut. În plus, luna iulie a acestui an a reprezentat perioada în care descărcările TikTok și-au atins cel mai scăzut nivel din ultimii anii – 5.9 milioade, adică o scădere de peste 30% față de iulie 2022.
În datele de sfârșit de an, Cloudfare, a prezentat cele mai populare servicii de pe internet. TikTok se află pe locul patru, un loc mai jos față de 2022. Platoul spre care pare că se îndreaptă TikTok e, la urma urmei, unul firesc. SUA este deja statul cu cea mai mare audiență TikTok – cu peste 140 de milioane de utilizatori.
„Vei atinge acel punct de saturație. Există un număr limitat de oameni care vor sfârși prin a o folosi [platforma Tiktok, n.red] și există un număr limitat de ore pe zi în care o pot folosi”, a declarat șeful departamentului de analiză a datelor de la Cloudflare pentru NBC.
Cu toate acestea, datele de la nivel global încă plasează TikTok într-o creștere susținută, deci saturația pare a fi ceva localizat doar în SUA. Având în vedere că reprezenta deja cea mai mare piață a TikTok, e normal ca numărul utilizatorilor din restul țărilor de pe glob să crească, în timp ce audiența americană intră într-o perioadă de stagnare.

Articole asemănătoare
CNN și New York Times vor realiza un documentar despre mogulul de presă Rupert Murdoch
Anul ăsta, iepurașul nu mai vine la Facebook: Playboy și-a șters contul de pe rețeaua de socializare
Meta va renunța la Facebook News în unele țări europene
Foștii șefi ai Academiei de Poliție, inculpați în dosarul șantajării jurnalistei Emilia Șercan, nu mai pot preda
Zelenski susține că Rusia nu și-a retras armamentul de la granița Ucrainei