Pompierii români din insula Evia, subiectul unui fake news publicat de un site de știri elen
Pompierii români aflați în insula Evia pentru a ajuta la stingerea incendiilor au ajuns subiectul unui fake news publicat de un site de știri elen.
Publicația militaire.gr scrie că șeful operațiunii române de pe insula grecească, colonelul Florin Pop, ar fi afirmat că „focul putea fi stins într-o zi, dar parcă cineva nu a vrut”. Ca urmare a publicării și răspândirii acestei informații, pompierul român a transmis o scrisoare oficialilor eleni, în care dezminte afirmațiile, conform Digi24.
Colonelul Florin Pop susține, în scrisoarea transmisă ministrului adjunct și secretarului general pentru Protecția Civilă, că totul este o „minciună uriașă” menită să pericliteze colaborarea dintre cele două state, precum și operațiunile de stingere a incendiilor.
„Eu și colegii mei nu am spus că focurile care s-au dezvoltat în locurile în care operam sub instrucțiunile liderului grec ar putea fi stinse într-o singură zi”, a afirmat liderul operațiunii, care mai precizează că alături de el au fost alți doi pompieri atunci când a dat declarații presei elene, iar ei îi pot confirma spusele.
Mai mult decât atât, scrisoarea amintește și despre afirmațiile făcute atât în presa elenă, cât și în cea română, conform cărora ar fi putut fi aplicată metoda de domolire a incendiilor ”foc cu foc”.
„Folosim metode similare cu Grecia la stingerea incendiilor și în România, iar metoda «foc cu foc» este utilizată în țara noastră doar ca ultimă soluție și în aproape toate cazurile nu este recomandată”, mai precizează colonelul Florin Pop.
Nu în ultimul rând, mesajul transmis de liderul operațiunii române în insula Evia subliniază solidaritatea României față de situația prin care trece Grecia: „Suntem aici pentru a sprijini autoritățile grecești și pompierii greci în aceste momente grele cu care se confruntă. Mecanismul de protecție civilă al UE se referă la solidaritate și la sprijinirea țărilor afectate în perioade dificile. (…) Misiunea noastră este de a suprima și stinge incendiile forestiere, neavând competență în ceea ce privește prevenirea incendiilor”.
Articole asemănătoare
Pastila de (DEZ)INFORMARE: Mitul ambulanței negre
Acțiunile Israelului pun la îndoială siguranța jurnaliștilor internațiionali aflați în regiune
Președintele Klaus Iohannis a semnat decretul de prelungire a stării de urgență
Jurnalista Sabina Fati va conduce redacţia Radio Europa Liberă din România
Jurnalista din Wuhan care a relatat despre primele săptămâni ale pandemiei, premiată pentru curajul său