Polonia vrea să pedepsească “cenzura” de pe social media
Scandalul din jurul lui Donald Trump și a companiilor de social media a ajuns până în Polonia, care are de gând să introducă propria sa lege a internetului.
Proiectul prevede ca blocarea sau ștergerea conturilor de pe rețelele de socializare să poată fi făcută doar dacă acestea încalcă legea poloneză. În acest caz, legislația oferă capacitatea utilizatorilor de a depune plângere împotriva companiei, care ca trebui completată în maxim 48 de ore.
Polonia plănuiește inclusiv să facă o nouă instanță de judecată, care “apără libertatea de exprimare”.
Îngrijorările activiștilor nu vin din proiectul propus până acum, ci din procesul prin care legea va trace. „Diavolul stă în detalii”, a afirmat Dorota Glowacka, reprezentanta grupului pentru drepturi digitale Panoptykon. Mai mult decât atât, aceștia consideră că proiectul este în plus, dat fiind faptul că Uniunea Europeană lucrează la “Digital Service Act”, care ar urma să restrângă situațiile în care o companie poate bloca un utilizator.
Părerile sunt împărțite
„Cenzura libertății de exprimare, domeniul regimurilor totalitare și autoritare, revine astăzi sub forma unui nou mecanism comercial care luptă împotriva celor care gândesc diferit”, a scris prim-ministrul Poloniei, Mateusz Morawiecki, pe pagina sa de Facebook. Și un secretar de stat din Ministerul Justiției a spus, în fața unor jurnaliști, că măsura luată împotriva lui Trump a avut „un efect care ar putea să fie numit cenzură”.
Reacțiile recente fac parte din oportunitatea pe care giganții tehnologici au oferit-o diverșilor politicieni. Polonia nu face excepție: mai mulți oficiali de rang-înalt s-au alăturat curentului, promovându-și propriul proiect, conform Reporting Democracy.
Relația politicienilor polonezi cu social media
Însă legea nu a apărut odată cu scandalul Trump, așa cum postările recente ale politicienilor polonezi indică.
Proiectul legislativ vine, mai repede, după ce politicienii de dreapta din Polonia s-au plâns că rețelele de socializare limitează libertatea de exprimare a conservatorilor. Mai multor figuri de extremă-dreapta le-au fost restricționate conturile de către Facebook.
Articole asemănătoare
Românii nu mai folosesc atât de mult social media – cu excepția TikTok
Thierry Breton, comisarul UE al pieței interne, despre TikTok: ”Mai sunt multe de îmbunătățit”
Se apropie alegerile în SUA! Facebook a mai făcut o campanie de „curățenie” în conturi, pagini și grupuri
TikTok, dată în judecată pentru folosirea datelor personale ale copiilor
Propagandiștii ruși sărbătoresc conflictul Hamas-Israel ca pe o distragere a atenției de la Ucraina