Polonia, presată să dezvăluie cum a folosit un spyware în scopuri politice

Polonia este presată de oficiali ai Uniunii Europene să dezvăluie cum a folosit un program de spionaj pentru a-și atinge scopurile politice, după ce presa a dezvăluit, în 2021, că guvernul polonez a piratat telefoanele mobile ale opozanților politici cu ajutorul unui instrument israelian de spionaj Pegasus.

O delegație de membri ai Parlamentului European s-a întâlnit cu oficiali ai Sejm, camera inferioară a parlamentului polonez, dar guvernul a refuzat invitațiile comisiei de a se întâlni. Executivul lui Duda a invocat prevederi de securitate națională pentru a refuza discuții despre utilizarea Pegasus în timpul alegerilor din 2019, notează Politico.

Șeful delegației și deputatul olandez de centru-dreapta, Jeroen Lenaers, a declarat reporterilor că nu există niciun scenariu realist în care „securitatea națională să necesite utilizarea unor programe de spionaj extrem de invazive, precum Pegasus, împotriva politicienilor din opoziție, a procurorilor, a avocaților”, dar și că Polonia se ascunde în spatele acestei scuze.

Europarlamentarul olandez cataloghează decizia guvernului de a refuza întâlnirea drept „un semn revelator al lipsei totale de importanță pe care acest guvern o acordă verificărilor și echilibrelor, controlului democratic și dialogului cu reprezentanții aleși”. 

Polonia, împreună cu Ungaria, Spania și Grecia, sunt investigate de Parlamentul European cu privire la folosirea spyware-urilor în scopuri politice.

Polonia evită să admită folosirea Pegasus

În trecut, președintele partidului de guvernământ Lege și Justiție (PiS) a admis că Polonia deține spyware-ul firmei israeliene NSO Group, Pegasus. Guvernul a negat constant că programul de spionaj ar fi fost folosit împotriva opoziției politice.

Comisia Europeană pentru Justiție a trimis scrisori către patru state membre pentru a cere clarificări cu privire la acuzațiile semnalate, a declarat pentru reporteri comisarul Didier Reyners. Trei dintre cele patru țări au răspuns, în timp ce Reyners va discuta cu oficialii spanioli săptămâna viitoare, când va vizita țara.

„Suntem foarte deschiși cu privire la faptul că ne gândim la un posibil act legislativ sau la o acțiune la nivel european pentru a ne asigura că există garanții și protecții reale”, a declarat Reynders.

Alexandra Irina Minea:
Leave a Comment

Acest website foloseste cookie-uri