Partidul de guvernământ din Coreea de Sud s-a răzgândit în privința legii ”fake news”

Partidul aflat la putere în Coreea de Sud dă înapoi în privința legii ”fake news”, după ce noul proiect legislativ a fost catalogat de opoziție și opinia publică internațională drept o tentativă de a cenzura presa.

Cu câteva zile înainte ca legea să fie votată în Parlamentul coreean, Partidul Democrat al președintelui Moon Jae-in a decis să amâne votul și să creeze un grup consulativ cu parlamentarii opoziției, cu ajutorul cărora să studieze opțiunile privind modificare legislației actuale, conform Japan Times.

citiți și: COREEA DE SUD S-AR PUTEA ALĂTURĂ ȚĂRILOR CARE AU O LEGE ÎMPOTRIVA ”FAKE NEWS”

Modificarea propusă de Partidul Democrat a Actului de arbitraj a presei prevedea pedepsirea celor care scriu știri care conțin dezinformare, cu precădere dacă acestea afectează reputația cetățenilor și a figurilor publice.

Liberalii președintelui Moon Jae-in au propus ca instanțele să poată dispune daune de cinci ori mai mari decât în prezent pentru producerea de știri care conțin informații false, „cu intenție sau neglijență gravă”, dacă acestea  încalcă drepturile reclamantului, cauzează daune materiale sau provoacă stres emoțional.

Anterior, partidul aflat în opoziție a catalogat noua legea și a comparat-o cu cenzura nord-coreeană, în timp ce organizațiile jurnalistice au atras atenția că amendamentul lasă loc pentru „interpretări neclare și arbitrare” a ceea ce constituie raportarea inexactă sau denaturarea unor persoane publice.

Mai multe organizații pentru protejarea drepturilor omului, printre care se numără și Human Rights Watch, au lansat o campania globală pentru împiedicarea amendamentului. Asociațiile au trimis scrisori Adunării Naționale a Coreei de Sud și președintelui Moon, exprimându-și îngrijorarea cu privire la libertatea presei.

Alexandra Irina Minea:
Leave a Comment

Acest website foloseste cookie-uri