Parteneriatul dintre Microsoft și OpenAI, examinat de UE din perspectiva legii antitrust

Parteneriatul dintre Microsoft și OpenAI ar putea fi lovit cu un proces antitrust de către autoritățile europene, care deja strâng dovezi pentru a susține o astfel de hotărâre. Înțelegerea dintre cele două intrat în atenția Uniunii Europene încă de la începutul acestui an, când oficialii indicau că legea fuziunilor companiilor  ar putea fi încălcată.

Influența Microsoft asupra OpenAI, aparent inexistentă, este greu de respins când contractul de peste 10 miliarde de dolari dintre cele două este pus în lumină. Comisia Europeană nu mai este interesată să urmărească parteneriatul dintre cele două din perspectiva legii de fuzionare, ci din punct de vedere al competitivității pieței.

Surse apropiate de Comisie au declarat că autoritățile europene vor să stabilească efectele pe care înțelegerea Microsoft o presupune: fie competiția este restricționată sau denaturată, fie gigantul american distorsionează întreaga piață prin practicile sale. Conform Reuters, Comisia Europeană vrea să urmărească a doua variantă și dorește un proces antitrust împotriva Microsoft.

Autoritățile, însă, trebuie să strângă dovezi care să reflecte aceste suspiciuni, iar acest lucru ar putea însemna că Microsoft n-a făcut nici o greșeală și nu poate fi trasă la răspundere.

În acest sens, este totuși important să se sublinieze că, pentru a analiza eventualele probleme de concurență, Comisia trebuie mai întâi să concluzioneze că a avut loc o schimbare semnificativă de conducere și de durată [în cadrul OpenAI – n.r.]”, a declarat un purtător de cuvânt al Comisiei, pentru Reuters.

În acest moment, Microsoft are un loc în boardul de conducere al OpenAI, însă poziția nu-i oferă resprezentantului drept de vot.

Iacob Șerban:
Leave a Comment

Acest website foloseste cookie-uri