Parchetul din Berlin investighează posibila otrăvire a unei jurnaliste ruse
Procurorii germani investighează un caz în care un jurnalist rus s-a îmbolnăvit în toamna anului trecut, într-un tren spre Munchen. Suspiciunile sunt că Elena Kostyuchenko, care a scris articole critice despre războiul din Ucraina, a fost otrăvită.
Elena Kostyuchenko a vorbit despre această situație într-un articol publicat atât pe site-ul publicației de limbă rusă Meduza, cât și pe cel al publicației americane n+1, după cum relatează The Guardian.
La 17 octombrie, jurnalista a călătorit la München pentru a solicita o viză ucraineană pentru a continua să acopere războiul pentru site-ul de știri independent Meduza, cu sediul în Riga, Letonia. În momentul în care a fugit din Ucraina în Germania, de unde relata despre război, jurnalista a lucrat pentru Novaya Gazeta.
Pe drumul de întoarcere cu trenul spre Berlin, a început să aibă simptome de otrăvire, inclusiv dureri de cap puternice, slăbiciune, dificultăți de respirație și greață.
„Transpirația mirosea puternic și ciudat, ca un fruct putred”, a descris ea în articolul său, adăugând că fața, degetele de la picioare și cele de la mâini erau umflate.
Testele medicale pe care le-a făcut după 10 zile de la primele simptome au arătat enzime hepatice de cinci ori mai mari decât în mod normal, precum și sânge în urină.
Cazul este reanalizat
Situația prin cae jurnalista rusă a trecut nu este pentru prima oară pe masa anchetatorilor germani. În fapt, ea povestește că a fost interogată anul trecut de un detectiv german de rang înalt care a condus ancheta privind uciderea lui Zelimkhan Khangoshvili, un exilat cecen împușcat mortal de un asasin rus într-un parc din centrul Berlinului în 2019.
Totuși, în luna mai a acestui an, ancheta în cazul de otrăvire a Elenei Kostyuchenko a fost oprită, din lipsă de dovezi. Redeschiderea dosarului a avut loc în luna iulie, datorită unor „considerații suplimentare” ale circumstanțelor, mai degrabă decât unor probe nou apărute.
„Verificăm dacă o examinare a altor obiecte din împrejurimile părții vătămate ar mai putea fi oportună în acest moment”, a declarat un purtător de cuvânt al autorităților.
Cu toate acestea, în articolul său, Elena Kostyuchenko a declarat că a fost avertizată de o sursă din cadrul recunoașterii militare ucrainene în martie anul trecut despre planurile rusești de a o asasina – și, câteva luni mai târziu, acest lucru s-a întâmplat.
O situația îngrijorătoare
Atât cazul lui Kostyuchenko, cât și tentativa de otrăvire a jurnalistei ruse de radio Irina Babloyan în Georgia, au ajuns în atenția organizațiilor pentru protejarea drepturilor jurnaliștilor. ONG-ul american Comitetul pentru protecția jurnaliștilor a cerut autorităților germane și georgiene să investigheze în mod transparent cazurile.
„Rapoartele conform cărora jurnalistele ruse Elena Kostyuchenko și Irina Babloyan ar fi fost otrăvite în Germania și Georgia sunt extrem de alarmante și trebuie investigate imediat”, a declarat Carlos Martinez de la Serna, directorul de programe al CPJ.
„Autoritățile germane și georgiene ar trebui să trateze aceste acuzații cu cea mai mare seriozitate și să facă tot ce le stă în putință pentru a proteja viețile jurnaliștilor care trăiesc în exil”, a mai declarat acesta.
Articole asemănătoare
Federaţiile Internaţională și Europeană ale Jurnaliştilor sesizează Consiliul Europei după agresiunile împotriva ziariștilor
TVR va trebui să facă publice cheltuielile din pandemie. Decizia nu e însă definitivă
Regina Marii Britanii și-a arătat recunoștința față de mass-media
O nouă lege va permite Rusiei să declare jurnaliștii independenți și utilizatorii de social media „agenți străini”
Gabriela Cristea renunţă la Kanal D