OpenAI ar urma să renunțe la statutul de organizație non-profit
OpenAI, dezvoltatorul din spatele ChatGPT, ar urma să renunțe să mai fie o organizație non-profit și să devină o companie normală, axată pe generarea de profit pentru fonduri din partea investitorilor. Transformarea este una așteptată încă de la finalul anului trecut, când Sam Altman, șeful OpenAI, a fost înlăturat (apoi readus) tocmai că acesta și-ar dori schimbarea.
Până acum, însă, nu există un plan concret cu privire la trecerea de la non-profit la for profit pentru că OpenAI așteaptă finalizarea unei runde de investiții ce s-ar ridica la 6,5 miliarde de dolari, conform unor surse citate de Axios.
Suma, una dintre cele mai mari din istoria rundelor de investiții de tip venture capital, ar face compania lui Altman foarte atractivă pentru investitori, dincolo de statusul pe care OpenAI îl are în sectorul inteligenței artificiale. Aceștia ar urma să ofere fonduri, iar compania va începe să funcționeze ca orice altă companie de tech – ținta principală va deveni generarea de profit, astfel încât așteptările investitorilor legate de capital să fie atinse.
Pentru a completa transformare, OpenAI trebuie să-și schimbe și actualul board de conducere, care servește scopului non-profit asumat încă de la înființarea companiei. Sursele Axios afirmă că una dintre prevederile acordului nefinalizat de finanțare permite investitorilor „să ceară banii înapoi dacă schimbările de la nivelul conducerii nu au loc în termen de doi ani”.
Asta ar însemna că dezvoltarea sigură și precaută a programelor AI, așa cum cere obiectivul non-profit, ar fi lăsată deoparte pentru a face pe plac investitorilor. OpenAI, însă, neagă acest lucur și spune că misiunea companiei nu se va schimba.
„Rămânem concentrați pe construirea AI în beneficiul tuturor și, așa cum am mai spus, lucrăm cu consiliul nostru pentru a ne asigura că suntem cel mai bine poziționați pentru a reuși în misiunea noastră. Organizația non-profit este esențială pentru misiunea noastră și va continua să existe”, a declarat un purtător de cuvânt al OpenAI.
Doar că, unii dintre cei mai importanți oameni care au făcut parte din prima echipa alcătuită după înființare, au continuat să plece de la OpenAI. La câteva luni după ce Sam Altman a fost readus în funcția de CEO al companiei, Ilya Sutskever, co-fondator al OpenAI, a plecat, iar acum directorul de tehnologie (CTO) Mira Murati a anunțat că va pleca și ea. Imediat după anunțul lui Murati, Bob McGrew, șeful echipei de cercetare, a declarat că va părăsi la rândul său OpenAI.
Deși OpenAI a pornit ca un start-up non-profit, popularitatea ChatGPT, a programelor AI în general și parteneriatul de miliarde de dolari cu Microsoft au împins compania într-o direcție în care asigurarea de investiții nu mai poate fi ignorată. Acest lucru nu este pe placul tuturor celor care au fost în companie încă de la începutul ei, iar direcția în care Altman pare să ducă OpenAI este chiar și mai clară pentru cei care aleg să plece. Rămâne de văzut ce cale va alege compania, însă e clar că schimbarea vine.
Articole asemănătoare
CNN îi interzice accesul unui invitat, după ce a adresat amenințări rasiste unui comentator musulman
Carmen Dan, dezvăluiri despre noaptea protestului: Am plecat din minister în jurul orei 3:00 dimineața
Documente clasificate ale Ministerului Apărării britanic privind incidentul din Marea Neagră, găsite într-o stația de autobuz
Rusia, țintită de hackeri. Agențiile de presă și site-urile guvernamentale sunt offline
Gabriela Cristea renunţă la Kanal D