O aplicație a vândut peste 3 miliarde de poze de pe rețelele sociale unor agenții guvernamentale
O aplicație americană a furnizat peste 3 miliarde de poze unor agenții responsabile cu aplicarea legii, fără acordul sau știința persoanelor care apar în fotografii. Aplicația, care se numește Clearview AI, a folosit imaginile oamenilor de pe rețelele sociale, precum Facebook, dar și de pe platformele de distribuire a conținutului video, ca YouTube sau Vimeo.
Potrivit companiei media Mic, această utilizare ilicită a imaginilor a fost descoperită în urma unei cercetări efectuate de New York Times.
Clearview AI a folosit fotografiile, înainte de a le vinde agențiilor guvernamentale, pentru a dezvolta o tehnologie care folosește inteligența artificială pentru a ajunge la o precizie uluitoare a recunoașterii faciale. Raportul New York Times afirmă că baza de date a aplicației are nevoie de o singură fotografie a unei persoane, pentru a putea apoi accesa toate celelalte fotografii din mediul online în care apare acea persoană.
Se presupune că tehnologia este structurată astfel încât să fie folosită împreună cu camerele de fotografiat sau cu ochelarii cu realitate augumentată, pentru a putea recunoaște și furniza date despre cineva, în timp real. Fiind folosită de agenții care au acces la datele personale ale oamenilor, aceasta ar putea corela imaginea lor cu informații precum numele, adresa, sau alte date biografice.
Printre agențiile care au cumpărat accesul la baza de date a aplicației Clearview AI se numără FBI și Departamentul Securității Naționale, iar faptul că angajați ai acestora ar putea afla în timp real identitatea și datele personale ale tuturor persoanelor cu care intră în contact, chiar dacă nu sunt suspecți și nu au antecedente infracționale, este cu adevărat îngrijorător. Folosirea unei astfel de tehnologii încalcă fundamental toate preceptele dreptului la intimitate, fiind o invadare a vieții private. Totuși, nu ar fi prima oară când agenții guvernamentale americane își spionează cetățenii în mod sistematic.
Potrivit Digi24, jurnaliștii de la New York Times susțin că administratorii platformelor de socializare erau conștienți de faptul că aplicația se folosea de materialele postate pe platformele respective. Reprezentanți ai firmei care deține Clearview AI au declarat că aplicația a extras doar materialele publice de pe paginile și profilurile utilizatorilor, însă nu se poate ști cu exactitate dacă acest lucru este adevărat și nici dacă modul în care au fost administrate datele colectate de aplicație corespunde normelor legislative.
Articole asemănătoare
Cemafac.ro, platforma lansată de Guvern pentru lupta împotriva coronavirusului
Jurnalista Maria Ressa, câștigătoare a Premiului Nobel, ar putea fi condamnată la închisoare
Jeff Bezos îl acuză pe Biden că ar fi comis o eroare de logică, cu privire la inflație
Serviciile franceze acuză Rusia de răspândirea fricii privind invazia de ploșnițe
Editiadedimineata.ro: Din vremurile în care candidații se întâlneau cu toți alegătorii. Istoria votului în România